Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Premierul i-a lovit dur pe bugetari: le îngheață salariile

Premierul Florin Cîțu a anunțat în această seară înghețarea salariilor bugetarilor la nivelul lunii decembrie a anului 2020
Sputnik

BUCUREȘTI, 30 dec - Sputnik. Premierul României a justificat înghețarea salariilor bugetarilor prin aceea că măsura va aduce 12 miliarde de lei în plus la buget, iar întreg pachetul de măsuri va aduce 17 miliarde de lei.

Budăi, despre înghețarea salariilor profesorilor: avertisment

Astfel, potrivit lui Cîțu, OUG-ul respectiv ar reprezenta o economie la buget de 17 milliarde de lei pentru anul 2021.

În actul normativ respectiv, la primul articol, se mențin în cuantum brut salariile celor care lucrează în sistemul bugetar la nivelul lunii decembrie 2020.

Cîțu a spus că la baza deciziei stă și ce s-a întâmplat cu Legea salarizării, o lege despre care premeirul a spus că a fost aplicată prost, o lege care promitea reducerea inechităților, dar care are o mulțime de excepții.

”În 2020 nu ne-am atins de veniturile din sectorul public și am luat măsuri pentru mediul privat. Nici acum nu vor exista tăieri, vor rămâne la nivelul lunii decembrie a anului 2020”, a îndulcit Cîțu pilula amară pe care trebuie să o înghită bugetarii.

Pe de altă parte, Cîțu a spus că prin același OUG se acordă în continuare vouchere de vacanță în valoare de 1450 de lei, iar acest lucru ar arăta susținerea pentru sectorul HORECA și în anul 2021.

De asemenea, spune Cîțu tot la veștile bune, punctul de amendă rămâne la 145 de lei, nu se va modifica.