Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis în vizită la Chișinău: Când se va întâlni cu Maia Sandu

Președintele României efectuează marți o vizită oficială la Chișinău, la invitația noului președinte al Republicii Moldova. Liderul de la Cotroceni urmează să se întâlnească cu Maia Sandu la ora 11:30, la Președinție.
Sputnik

CHIȘINĂU 29 dec - Sputnik. Luni, Administrația Prezidențială a lui Iohannis a anunțat că președintele României va efectua marți, 29 decembrie, o vizită oficială la Chișinău, la invitația președintelui Republicii Moldova. Astfel, Iohannis este primul lider de stat primit de Maia Sandu, după învestirea sa în funcția de șef de stat.

Iohannis pleacă în Republica Moldova. Obiectivul vizitei

În cadrul vizitei urmează să fie abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, și respectiv pentru susținerea dezvoltării economice și sociale a Republicii Moldova.

Totodată, cei doi președinți urmează să adopte o declarație comună prin care se urmărește consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relația specială dintre București și Chișinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

Conform agendei oficiale, vizita va începe la ora 11:30. Iohannis va fi primit la sediul Președinției de către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Ulterior, ceremonia primirii oficiale va continua cu discuții tête-à-tête dintre cei doi președinți, la 11:45. Iar la 12:30 vor avea loc convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegații.

La ora 13:05 președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele României, Klaus Iohannis, vor face declarații comune de presă. Klaus Iohannis întreprinde vizita la Chișinău la invitația președintelui Republicii Moldova.