Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Cristoiu: „Marele Învins al anului 2020 e Klaus Iohannis”

Analistul Ion Cristoiu spune că Marele Învins al anului 2020 e Klaus Iohannis pentru că toate planurile sale pentru cel de-al doilea mandat, toate ambițiile sale de dobândi Puterea deplină, au fost spulberate de Pandemie
Sputnik

BUCUREȘTI, 29 dec - Sputnik. Ion Cristoiu spune într-un editorial publicat pe blogul său că 2020 e anul Pandemiei, acesta fiind un an în care toate evenimentele mari și mici, de la cele sportive pînă la cele politice, au fost influențate decisiv de Pandemie.

Scandalos: Cristoiu, suspendat - ”A fluierat în biserică”

Pandemia a influențat crucial toate domeniile vieții umane, consideră Cristoiu, inclusiv a făcut ca Donald Trump să piardă alegerile prezidențiale. În Europa, pandemia a dat o lovitură solidarității ca principiu de bază al UE și a fost prilejul ca UE să vâre pe gât statelor din Est produsele de mult gata ale Germaniei în materie de Green Deal, mai scrie Cristoiu în editorialul său.

Aplecându-se asupra vieții politice din România, Cristoiu face tradiționalul bilanț al anului 2020 pe care îl intitulează ””Învinși și învingători în Pandemie.

Mare Învins în 2020 este, potrivit lui Cristoiu, chiar Klaus Iohannis.

”Putem spune că pentru Klaus Iohannis Pandemia, venită în martie 2020, a fost Ploaia de la Waterloo”, mai scrie Cristoiu, care amintește că Iohannis visase anul 2020 ca anul Puterii sale depline pentru că, prin provocarea alegerilor anticipate, urma să aibă puterea deplină în România.

Anticipatele ar fi însemnat un scor uriaș pentru PNL, crede Cristoiu, iar Klaus Iohannis ar fi beneficiat de o majoritate zdrobitoare. Din cauza pandemiei însă, alegerile parlamentare au fost amânate pînă la termenul constituțional din iarnă. Mai mult, se arată în editorial, puterea absolută însemna pentru Klaus Iohannis și dobîndirea administrației locale, iar alegerile locale ar fi adus cu sine o victorie a PNL într-o proporție incredibilă dacă erau ținute la termen, în iunie 2020.

”Pandemia a spulberat și acest plan al lui Klaus Iohannis. Amînate prin Ordonanță de urgență în 6 aprilie 2020 alegerile locale se desfășoară pe 27 septembrie 2020. Scorul PNL nu e cel visat de Klaus Iohannis. Pandemia a frînt și ambiția lui Klaus Iohannis de a pune mîna pe administrația locală”, își continuă Cristoiu analiza.
Cristoiu: Iohannis, ”primul președinte monarh absolut”

Apoi, Iohannis impune ținerea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie 2020, convins că, desfășurate acum și nu mai târziu, alegerile parlamentare vor aduce PNL un scor uriaș, iar lui Klaus Iohannis, majoritatea parlamentară menită să-i dea puterea absolută, continuă analistul șirul istoriei recente.

EL arată că deși semnale că ținerea alegerilor pe 6 decembrie 2020 ar putea fi un dezastru pentru PNL, Klaus Iohannis nu a vrut să renunțe, bazându-se pe faptul că alegerile aveau să țină departe de urne electoratul PSD.

Dar alegerile din 6 decembrie 2020 au fost un dezastru pentru PNL și prin asta pentru Klaus Iohannis, arată Cristoiu, observând că din majoritatea zdrobitoare visată de Klaus Iohannis s-a ales praful, iar de la Guvernul MEU, cu care voia să reseteze România, s-a ajuns la Guvernul Florin Cîțu.