Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Câte amenzi a dat Poliția Română în ziua de Crăciun

Purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a prezentat bilanțul zilelor de Crăciun, arătând câte amenzi și sancțiuni a dat Poliția în această perioadă
Sputnik

BUCUREȘTI, 26 dec - Sputnik. Bilanțul MAI pentru ziua de Crăciun arată că au fost aplicate aproape 13.000 de sancțiuni.

“Vă rog să îmi permiteți să prezint rezultatele celor mai recente acțiuni desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne pentru protejarea siguranței și a sănătății românilor prin limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. În Ajun și în ziua de Crăciun, polițiștii au intervenit la peste 6.200 de evenimente, pe parcursul celor două zile nefiind înregistrate însă situații de o gravitate majoră în planul ordinii publice”, a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt al MAI.

Ea a mai spus că în urma activităților de investigații, polițiștii au prins în flagrant 237 de autori de infracțiuni și 11 autori ai unor fapte penale în dosarele cu autor necunoscut. Totodată, mai spune Monica Dajbog, au fost depistate 25 de persoane date în urmărire, dintre care 24 la nivel național și una la nivel internațional.

Caravana de Crăciun a Salvatorilor şi Pompierilor - Video

În această perioadă, MAI arată că au fost aplicate aproape 13.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 4 milioane de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 200 de mii de lei.

Nici șoferii nu au scăpat prea ușor. În ultimele două zile, au fost reținute 522 de permise de conducere și 142 de certificate de înmatriculare.

”Aș vrea să precizez că numărul de accidente rutiere grave înregistrate în perioada minivacanței este în scădere față de anii anteriori. Astfel, numărul de accidente grave a scăzut față de 2018 cu 44%, iar față de 2019 cu 53%”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al MAI.

În privința infracțiunilor comise cu violență (omor, tentativă de omor sau tâlhărie), MAI spune că se continuă trendul descendent al ultimilor ani și că, față de anul 2018, se înregistrează o scădere cu 38%, iar față de 2019 cu 33%.

Monica Dajbog a mai declarat că o altă misiune importantă a efectivelor MAI, în Ziua de Crăciun, a fost asigurarea protecției transportului dozelor de vaccin de la intrarea în țară prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlac și până la Institutul Cantacuzino și a precizat că structurile MAI vor asigura și protecția următoarelor transporturi de doze de vaccin.

Potrivit datelor oferite de MAI, în ultimele 24 de ore, la nivel național, pentru verificarea modului în care au fost respectate măsurile de protecție sanitară, au acționat aproape 13.800 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, precum și angajați de la Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor și ai autorităților publice locale.

De asemenea, au avut loc 1.200 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificați aproximativ 3.000 de operatori economici, 136 de operatori transport persoane, 7.800 de obiective de interes, dintre care 2.300 de unități de alimentație și au fost verificate 74.400 de persoane.

MAI a mai transmis că în urma acțiunilor de control din ultimele 24 de ore au fost aplicate peste 3.800 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 800.000 de lei, dintre care aproximativ 2.800 de sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 49 pentru nerespectarea distanțării fizice, iar 40 pentru încălcarea măsurii carantinei sau a izolării.

De asemenea, alte 826 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor privind libera circulație a persoanelor, iar în cursul zilei de ieri, față de o persoană, au început cercetările pentru zădărnicirea combaterii bolilor, a mai arătat purtătorul de cuvânt al MAI.