Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Incident public: președintele Iohannis numit ”SPION german”!

Președintele Iohannis a trecut printr-un moment delicat – i s-a strigat în public că este „spion german” și i s-au pus în spate alte acuzații ciudate.
Sputnik

BUCUREȘTI, 21 dec – Sputnik. Deși a fost precaut și a evitat să ajună în Centrul Capitalei pentru depunerile de coroane la orele aglomerate, președintele Iohannis a avut parte de un incident în timp ce se afla la monumentul din piața Universității.

Iohannis, record la depunerea coroanelor

Un cetățean a țipat de mai multe ori ”Ruşine, ruşine”, apoi s-a apropiat și i-a strigat lui Iohannis: ”Ești spion german”. Forțele de ordine au intervenit imediat, dar în timp ce era îndepărtat, protestatarul a continuat să strige.

Acuzațiile sale erau ciudate, referindu-se la moartea unor copii, a unor gravide – iar atitudinea nu părea a fi a unui om cu judecată limpede.

”Câte femei gravide ai nenorocit, băi, criminalule”, a strigat cetățeanul, care l-a acuzat și pe Băsescu că „este vinovat”.

Protestatarul a fost luat de poliție și de jandarmi, care au intervenit la semnalul celor de la SPP.

Cetățeanul ar fi un fost ofițer de armată, conform presei – iată-l într-o captură de imagine după transmisia Antenei 3.

Incident public: președintele Iohannis numit ”SPION german”!