BRUXELLES, 17 dec - Sputnik. Parlamentul European a trecut peste negocierile din Consiliul European, anunțând astăzi că declarațiile politice ale Consiliului European privind mecanismul statului de drept sunt „inutile”, deoarece nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic.
Într-un comunicat de presă care va face multe valuri, Parlamentul European pur și simplu anunță că ”regula unanimității în Consiliu este depășită și contraproductivă” și că ”mecanismul statului de drept, adoptat pe 16 decembrie, este obligatoriu, inclusiv pentru statele membre și Comisie”.
Parlamentul European aruncă astfel în aer compromisul negociat de Germania cu Ungaria și Polonia prin care a fost deblocat votul pentru bugetul UE și pentru pachetul de relansare.
Comunicatul mai arată că în rezoluția privind pachetul CFM, eurodeputații contestă declarația Consiliului European de a suspenda mecanismul statului de drept în așteptarea hotărârii Curții de Justiție a UE și anunță că o rezoluție referitoare la cadrul financiar multianual (CFM) 2021-2027, la Acordul interinstituțional, la instrumentul de redresare al UE și la Regulamentul privind statul de drept a fost adoptată ieri cu 496 voturi pentru, 134 împotrivă și 65 abțineri.
Fără să se sinchisească de negocierile din Consiliu, Parlamentul European salută acordurile politice privind pachetul bugetar pe termen lung și spune că acesta include noul mecanism privind statul de drept, menționând, în plus, că această ”condiționalitatea privind statul de drept trebuie să se aplice integral de la 1 ianuarie”.
Așadar, menționează Parlamentul European în comunicat, concluziile Consiliului European din 11 decembrie, conform cărora Comisia nu ar trebui să aplice mecanismul statului de drept până când Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) nu a luat o decizie cu privire la legalitatea instrumentului, sunt „inutile”, iar acordul dintre PE și Consiliu prevede în mod clar că acesta se va aplica de la 1 ianuarie 2021.
Parlamentul European își argumentează poziția spunând că, în conformitate cu tratatele UE, Consiliul European „nu exercită funcții legislative”, așa încât „nicio declarație politică a Consiliului European nu poate fi considerată o interpretare a legislației”.
Această decizie a Parlamentului European va stârni opoziția Ungariei și Poloniei și va demonstra neseriozitatea Bruxelles-ului, unde nu se respectă termenii negocierilor.