BUCUREȘTI, 9 dec – Sputnik. Intră sau nu Bucureștiul în carantină? Iată întrebarea la care a răspuns Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei.
Menționăm că Bucureștiul se află în scenariul roșu încă din data de 19 octombrie 2020, atunci când rata de infectare a depășit 3 cazuri la mia de locuitori. Indicatorul a continuat să crească. Deocamdată, nu au fost impuse restricții dure în Capitală.
”Evităm să luăm măsuri mai dure”, a spus Berbeceanu.
Acesta a adăugat că e ”nefiresc” să se ia măsuri noi, dacă cele actuale nu sunt respectate.
În schimb, nu se poate vorbi nici despre eliminarea unor restricții. Și aceasta pentru că, este de părere Berbeceanu, prin respectarea lor se evită luarea unor măsuri mai dure.
Potrivit prefectului Capitalei, au fost mai puține controale în capitală, pentru că poliția a fost angrenată în activități privind alegerile parlamentare.
„Acum suntem cu toate efectivele pe zonele măsurilor aflate în vigoare”, a spus el.
Ieri, 8 decembrie 2020, Vlad Voiculescu, viitor viceprimar al Capitalei, a declarat că va discuta cu Nicușor Dan despre varianta intrării Bucureștiului în carantină.
La rândul său, Nicușor Dan a declarat că o astfel de discuție nu a avut loc.
”Nu se pune această problemă acum în Capitală”, a spus Nicușor Dan.