BUCUREŞTI, 6 dec – Sputnik. Potrivit unui nou studiu al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) publicat săptămâna aceasta, un scenariu „cu daune mari” ar însemna un timp prelungit de redresare după pandemie. Raportul anticipează că 80% din criza economică provocată de pandemie va persista timp de peste un deceniu, oprind traiectoria creșterii dinaintea pandemiei.
Un scenariu standard, bazat pe ratele actuale de mortalitate și pe cele mai recente proiecții privind creșterea emise de Fondul Monetar Internațional, ar însemna că până în 2030 vor ajunge în sărăcie extremă 44 de milioane de oameni, comparativ cu traiectoria de dezvoltare a lumii dinainte de pandemie, potrivit RT.
„Avem ocazia de a investi într-un deceniu de acțiuni care nu doar să îi ajute pe oameni să se redreseze în urma [pandemiei] de Covid-19, dar care să restabilească traiectoria de dezvoltare a omenirii și a planetei către un viitor mai echitabil, optimist și verde”, a declarat administratorul PNUD, Achim Steiner.