CHIȘINĂU, 6 dec - Sputnik. În Piața Marii Adunări Naționale s-au adunat susținătorii mai multor partide politice. Poliția a suspendat circulația pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Pușkin și Bănulescu Bodoni.
Vineri, președintele ales a declarat că pe 6 decembrie în centul Chișinăului se va desfășura o „consultare cu cetățenii” pentru a opri „tentativa de uzurpare a puterii de către PSRM și Partidul ȘOR”
La acțiunea de protest s-au alăturat și alte partide politice, precum PRO Moldova, Partidul Democrat și alți politicieni, precum și organizații neguvernamentale.
De asemenea, se îndreaptă spre Chișinău mai mulți fermieri cu tehnica agricolă. Aceștia sunt nemulțumiți de politica fiscală și vamală pentru anul 2021, care a fost adoptată în prima lectură.
Ei sunt împotriva majorării cotei de TVA în agricultură de la 8% la 12%.
În ajun, șeful adjunct al IGP Marin Maxian a atras atenția că oamenii legii nu vor admite acțiuni de instigare la violență, de subminare a integrității teritoriale a țării, încălcare a drepturilor și libertăților altor persoane.
„Poliția va acționa pentru a preveni acțiuni care au ca scop să atenteze la ordinea de drept și la drepturile altor categorii de persoane care nu participă la miting. Orice instigare la dezordine în masă va fi sancționată. Ulterior se va da calificare juridică și pentru organizatori care vor da curs la acestor ilegalități. Scopul nostru este de arestabili și de a aduce în normalitate ordinea”, a declarat Marin Maxian.
eL a reamintit că în țară este decretată stare de urgență în sănătate publică și a rugat oamenii care vor să participe la proteste să respecte măsurile antiepidemice - să poarte mască de protecție și să respecte distanța socială.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova