Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Femeie de 102 ani s-a vindecat a doua oară de coronavirus

O bătrână din New York în vârstă de 102 ani, născută în timpul pandemiei de gripă spaniolă, a fost testată pozitiv pentru coronavirus pentru a doua oară în acest an și a supraviețuit din nou, relatează CNN. Fiica ei a numit-o „mama invincibilă” la aflarea veștii.
Sputnik

BUCUREŞTI, 3 dec – Sputnik. „Angelina Friedman este o supraviețuitoare în toate sensurile cuvântului”, a scris canalul de ştiri

CNN, relatând cazul acestei locuitoare din New York în vârstă de 102 ani, care a supraviețuit a doua oară infectării cu Covid-19.

Coronavirus în România, 3 decembrie: cifrele zilei, în plină campanie

Testată pozitiv pentru prima dată în martie, a stat pentru scurt timp în spital, după care a fost izolată în camera ei. Ea a avut febră timp de câteva săptămâni, după care a „scăpat” de virus pe 20 aprilie.

La sfârșitul lunii octombrie, fiica ei, Merola, a primit un telefon de la casa de bătrâni, fiind informată că mama ei s-a infectat din nou. „A prezentat simptome: febră, tuse uscată”, a relatat ea pentru CNN. Toți locuitorii unității au fost apoi plasaţi în izolare.

Contactată zilnic pentru a primi informații despre starea mamei sale, Merola a aflat vestea bună pe 17 noiembrie. „Mama mea invincibilă a fost testată negativ”, a spus ea, adăugând că „nu este cea mai în vârstă persoană care a supraviețuit covidului, dar este probabil cea mai în vârstă persoană care a supravieţuit a doua oară”, a declarat fata ei, potrivit Sputnik France

Ultima supraviețuitoare a unei familii de 11 copii, Angelina Friedman s-a născut în 1918 pe vasul care îi transporta familia din Italia la New York, în toiul pandemiei de gripă spaniolă. Ea s-a căsătorit cu Harold Friedman și amândoi s-au îmbonăvit de cancer, însă doar ea a supravieţuit acestei boli necruţătoare. De asemenea, a supraviețuit altor afecţiuni grave precum sepsisului și sângerările interne.

Totuşi, deşi şi-a pierdut mult din vedere și din auz, ea continuă să se bucure de viaţă, mai scrie CNN.