BUCUREȘTI, 2 dec – Sputnik. Acum puțin timp, președintele Iohannis a făcut un anunț privind deschiderea piețelor din România.
”Am vorbit cu specialiștii și am decis să deschidem piețele de la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat Klaus Iohannis, motivând decizia prin aceea că ”am putut să constatăm că în ultimele săptămâni numărul de persoane nou infectate a scăzut semnificativ”.
Pe de altă parte, Iohannis recunoaște că această scădere e datorată… mai puținelor teste efectuate! ”Este adevărat că în perioada sărbătorilor s-a testat un pic mai puțin, dar această scădere e valabilă și în Europa, unde s-au luat măsuri”.
Dar, aspectul cel mai ciudat este că Iohannis contrazice flagrant, prin acest anunț, decizia Guvernului ”său” PNL de a contesta la CCR legea votată de Parlament de… deschidere a piețelor din spații închise!
Politicianism, ipocrizie, schimbare bruscă justificată… sau ce?
”Iohannis mai avea puțin și dădea cu pălăria de pământ că PNL-ul va deschide piețele electoral fix înainte de alegeri - așa cum au făcut și cu școlile, cu restaurantele… le deschid în dispreț doar pentru a le închide iar!”, a replicat Marcel Ciolacu.
Președintele PSD atrage atenția că Iohannis ”uită voit că Orban a contestat (după aproape 20 de zile!!!) legea votată în Parlament prin care redeschideam piețele în siguranță”.
”Un gest sinistru doar ca să poată regiza o scenetă de prost gust cu Iohannis spunând că n-a avut legea la promulgare, deși o primise încă din 12 noiembrie!”, scrie revoltat marcel Ciolacu în replica sa.
Faptul că într-o chestiune atât de importantă, dacă demersul e făcut de PSD ”nu e bine, dacă e de la PNL - e minunat”, este caracterizat de Ciolacu drept ”un gest cinic caracteristic liberalilor, o mare bătaie de joc pentru cei care au înghețat săptămâni în șir în frig pentru ca Iohannis să facă acum gesturi penibile în campanie”.