Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Codrin, lecție dură pentru Iohannis, în numele lui Dragnea

Fostul secretar general al PSD demontează acuzațiile aduse de președintele Iohannis și de PNL guvernărilor social democrate, arătând și cu ce se fac liberalii vinovați
Sputnik

BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik. Chiar dacă este un critic dur al actualei conduceri a PSD, Codrin Ștefănescu nu rabdă ca partidul său să fie acuzat pe nedrept, mai ales de Klaus Iohannis.

Astfel, după atacul violent al lui Iohannis, Codrin a reacționat puternic, amintind de investițiile și realizările PSD din perioada Liviu Dragnea.

”Pe înțelesul lui Klaus! Dragnea și PSD au majorat salariile medicilor și personalului medical! Ca altfel plecau aproape toți din țară!”, spune pe șleau Codrin Ștefănescu.

În al doilea rând, Codrin atrage atenția că Dragnea și PSD ”au redeschis 41 de spitale din cele 64 închise de Boc și guvernarea PD-L - astăzi, toți la tine în partid!”.

”Dragnea și PSD au alocat an de an bugete imense pentru echipamente medicale!”, amintește Codrin Ștefănescu.

Pe de altă parte, fostul secretar general și luptător radical cu ”Sistemul”, îi aruncă în față lui Iohannis: ”Binomul tău i-a anchetat pe medici, pe unii chirurgi de talie mondială și manageri de spitale, pentru că au îndrăznit să facă aceste achiziții!”.

”Nu PSD e de vină, ci proasta organizare a guvernului tău! Care e plin de neamurile, rudele și piloșii șefilor din partid!”, conchide Codrin Ștefănescu.