Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

UE a demarat negocieri cu producătorii Sputnik V

Agenția Europeană a Medicamentelor a demarat discuții cu producătorii vaccinului rusesc anti-COVID-19, Sputnik V.
Sputnik

BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik. Agenția European a Medicamentelor (EMA) a demarat primele discuții cu privire la vaccinul rusesc împotriva coronavirusului „Sputnik V”, după o adresare a producătorului preparatului, informează RIA Novosti, cu trimitere la purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

OMS: colaborare între Rusia și UE pentru vaccinul Sputnik V

Totodată, acesta a subliniat că EMA nu a primit solicitări pentru plasarea vaccinului pe piața europeană.

“Agenția europeană a medicamentelor nu a primit nicio solicitare pentru plasarea acestui vaccin pe piața UE. Însă producătorul a luat legătura cu EMA și în prezent aceștia se află la o etapă de discuții”, a declarat interlocutorul agenției.

Acesta a mai adăugat că deocamdată Comisia Europeană nu dispune de niciun fel de date cu privire la vaccinul rusesc.

“Comisia nu dispune de niciun fel de date în ceea ce privește vaccinul rusesc”, a specificat reprezentantul Comisiei Europene.

El a mai specificat că agenția europeană pentru medicamente își va prezenta recomandările, “care urmează să fie plasate pe site-ul organizației”.