Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Anunț capital: când va începe vaccinarea în România și în UE

Andrea Ammon, şeful Centrului European pentru Prevenirea şi Controlarea Bolilor (ECDC), a anunțat că caccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 poate începe pentru ţările Uniunii Europene, deci și pentru România, în primul trimestru al anului viitor.
Sputnik

BRUXELLES, 22 nov - Sputnik. Vaccinarea în țările UE va începe de anul viitor, a anunțat şeful Centrului European pentru Prevenirea şi Controlarea Bolilor (ECDC), iar UE ar putea plăti 10 miliarde de dolari pentru a asigura câteva sute de milioane de doze ale vaccinurilor dezvoltate de Pfizer/BioNTech şi CureVac.

Cazuri COVID în România pe 22 noiembrie - informarea zilei

În prezent, Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) se află „în discuţii zilnice cu FDA (Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA) pentru a sincroniza evaluările vaccinurilor de combatere a coronavirusului”, a declarat pe acest subiect și Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

Comisia Europeană a încheiat până acum cinci contracte de precomandă cu AstraZeneca, Johnson & Johnson, CureVac, Pfizer/BioNTech şi Santofi-GSK.

De altfel, publicația R3media a anunțat că România va primi 4,3 % din cele 400.000.000 de doze de vaccin ce au fost rezervate de Comisia Europeană în numele Statelor Membre de la AstraZeneca, companie care a întrerupt recent testările din cauza apariției unor efecte adverse.

Totul, în condițiile în care reprezentantul companiei, Ruud Dobber, a declarat că AstraZeneca va fi protejată de eventualele cereri de compensaţii legate de vaccinul pentru Covid-10 în majoritatea ţărilor cu care compania a încheiat acorduri pentru livrarea acestuia.

Ministerul Sănătății a transmis la solicitarea R3Media, că România este angrenată, alături de celelalte State Membre, în mecanismul comun al Comisiei Europene pentru accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuirii de vaccinuri sigure și eficiente anti COVID-19 și că, în momentul de față, prin acest mecanism, Comisia a ajuns la negocieri avansate cu 5 companii (Sanofi-GSK, BioNTech-Pfizer, Johnson & Johnson, CureVac și Moderna) și a semnat un prim contract cu AstraZeneca.

Vaccinare: actriță, mesaj ferm: ”Își doresc să ne îngrădească libertatea”

Contractul, semnat de Comisia Europeana în numele Statelor Membre, le va permite acestora achiziția dozelor de vaccin anti COVID-19 odată ce va fi dovedit ca fiind sigur și eficient și va primi aprobările necesare de la Agenția Europeana a Medicamentului pentru punerea pe piață.

Potrivit Ministerului Sănătății, Comisia Europeana a rezervat 300 de milioane de doze de la AstraZeneca în numele Statelor Membre, cu opțiunea de a solicita încă 100 de milioane de doze ulterior, iar dozele vor fi distribuite în tranșe, în funcție cantitățile disponibile în fiecare moment, către Statele Membre, pe baza unei chei de alocare populaționale pentru a asigura un acces egal la vaccin pe întreg teritoriul UE.

Astfel, conform ponderii populaționale, României îi vor fi alocate aproximativ 4.3% din dozele rezervate prin acest mecanism.