Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Orban, știrea momentului: când se redeschid școlile

Premierul României a declarat că aproape toate țările care păstraseră învățământul în clasă, au suspendat, între timp, cursurile fizice. Ce se întâmplă în România.
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 nov – Sputnik. Se revine la învățământul în clase sau se continuă educația online? Iată o întrebare la care premierul Ludovic Orban a încercat să dea un răspuns.

În opinia sa, redeschiderea școlilor presupune aglomerație, grupuri de bunici și de părinți care interacționează între ei.

Orban a explicat cât timp vor mai sta școlile închise.

”Până la o reducere semnificativă a numărului de infectări zilnice, invățământul se desfășoară online”, a declarat premierul. 

Acesta a adăugat că a fost criticat grav când a decis deschiderea școlilor în data de 14 septembrie 2020, hotărând, apoi, ca orele să fie suspendate în format fizic și să se învețe în regim online.

Mai mult decât atât, Orban precizează că are exemplul altor țări care au trecut la învățământul online din cauza pandemiei, cu toate că, inițial, păstraseră învățământul la clasă.

Din păcate, premierul nu a putut vorbi în acest caz decât despre exemplul Franței.

Orban a susținut că problema pe care o generează funcționarea școlilor nu trebuie privită fix din perspectiva riscului din școală. Și aceasta pentru că în școală riscul este mai mic decât în alte ocazii. ”Problema este că funcționarea școlilor presupune creșterea aglomerației, presupune grupuri de bunici, de părinți care-și duc copiii la școală, care interacționează între ei…”, a afirmat premierul.