Comunicatul de presă informează că președintele României și președintele ales al Republicii Moldova au convenit în cadrul discuției că obiectivul principal în relația bilaterală îl reprezintă extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
”În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care Președintele României, domnul Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitația doamnei Președinte Maia Sandu, după preluarea mandatului prezidențial”, arată administrația prezidențială de la București.
Președintele Klaus Iohannis a arătat că rezultatul obținut de doamna Maia Sandu reprezintă o victorie a democrației, marcând un pas decisiv în direcția parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, pe care România l-a susținut permanent și îl va susține și în continuare, fără rezerve, mai spune comunicatul președinției române.
Președintele României și-a exprimat încrederea că Republica Moldova va găsi calea pentru generarea unei formule politice de guvernare care să susțină clar și ferm programul reformator al Președintelui ales și abordarea sa pro-europeană, anunțând că România va continua să sprijine Republica Moldova în aceste eforturi.
”În baza Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, fundament al relației speciale bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie, România este pe deplin pregătită să reia cât mai repede posibil dialogul la nivel politic și tehnic cu Republica Moldova pentru continuarea și aprofundarea proiectelor comune”, se mai arată în comunicat.