Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Iohannis, despre școala online: cât mai durează

Președintele României a vorbit, în cadrul videoconferinței publice cu prefecții, despre măsurile luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Ce spune despre școli.
Sputnik

BUCUREȘTI, 12 nov – Sputnik. Unitățile de învățământ din România funcționează în regim online în momentul de față.

Școala online: MEC introduce declarații pentru toată lumea

Măsura este luată pentru a preveni noi infectări cu noul coronavirus.

Președintele României, Klaus Iohannis, a explicat că, după primul set de măsuri luate de Guvern, se văd deja primele rezultate încurajatoare pe limitarea extinderii și că așteaptă ca acest al doilea set de măsuri intrate în vigoare de luni, 9 noiembrie, să aibă efecte și mai ample.

De asemenea, Iohannis a precizat că este conștient de faptul că aceste măsuri nu sunt populare.

”E ușor de înțeles că nimeni nu e fericit dacă i se spune că nu poate să circule noaptea sau dacă li se spune părinților că școala se va desfășura online. Dar, aceste măsuri au fost discutate cu specialiști, cu experți și toată lumea a fost convinsă că fără aceste măsuri nu putem să mergem mai departe”, a precizat șeful statului.

Președintele a adăugat că toată lumea este foarte îngrijorată, dar că nu trebuie să fim panicați, iar toate deciziile trebuie luate cu mintea limpede.

”Să avem în vedere obiectivul principal: sănătatea oamenilor”, a adăugat Iohannis.

Astfel, cursurile online se vor derula și în perioada următoare, neexistând o dată la care să se reia în format fizic.

În cursul zilei de astăzi, 12 noiembrie 2020, Iohannis a avut de la Palatul Cotroceni o videoconferință cu prefecții pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, alături de prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.