BUCUREȘTI, 8 nov – Sputnik. Joe Biden a susținut o declarație de presă din orașul Wilmington, Delaware, de lângă reședința sa. Joe Biden a fost însoțit de Kamala Harris – cea care ar urma să-i fie vicepreședinte dacă rezultatul anunțat de presă va fi confirmat oficial.
”Prieteni, cetățenii acestei națiuni au vorbit - ne-au adus o victorie clară! O victorie convingătoare”, a declarat Joe Biden.
Democratul a spus că a candidat la funcția supremă ”pentru a reface sufletul Americii, pentru a reconstrui coloana vertebrală a acestei naţiuni, clasa de mijloc, şi pentru a face ca America să fie respectată din nou în întreaga lume”.
”Este timpul să vindecăm America - să ne vedem, să vorbim, să ne dăm o şansă”, a declarat Biden, cerând americanilor să ”nu îşi mai trateze adversarii ca pe duşmani”.
Democratul a promis să fie ”un președinte care unește, nu divizează”, transmițându-le susținătorilor lui Donald Trump că le înțelege dezamăgirea - ”Eu însumi am pierdut alegeri, dar (...) este timpul să punem deoparte retorica abrazivă, să reducem temperatura”.
”Voi lucra la fel de mult pentru cei care nu m-au votat ca şi pentru cei care m-au ales”, s-a angajat Joe Biden.
Biden nu a uitat să le mulțumească alegătorilor afro-americani: ”Mi-aţi ţinut mereu spatele şi o să vi-l ţin şi eu vouă”, a declarat politicianul purtat de valul BLM, generat de controversatele incidente tragice derulate chiar în state și orașe conduse de… democrați!
Pe de altă parte, Biden a insistat și pe celălalt mare atu al victoriei sale – pandemia – anunțând că munca sa va începe cu ”obţinerea controlului asupra COVID”.
”Nu voi precupeţi niciun efort, niciunul, şi niciun angajament pentru a face reversibilă această pandemie”, a declarat Biden, anunțând că de luni va ”înfiinţa un grup de oameni de ştiinţă şi experţi pentru a lucra la un plan care va intra în vigoare începând cu 20 ianuarie 2021”.
Interesant este de ce nu face Biden acest demers până atunci – sau de ce nu l-a propus în statele controlate de democrați? Și ce se va întâmpla dacă victoria sa nu va f confirmată?!
Deci, un anunț populist și dubios, care arată cum se va desfășura mandatul său – repet, dacă va fi confirmat.
Pe de altă parte, presa americană a scris despre primele măsuri pe care le va lua Joe Biden – și care vor avea impact mondial.
- Revenirea SUA în Acordul climatic de la Paris;
- va opri retragerea SUA din Organizația Mondială a Sănătății;
- va abroga interzicerea imigrației din statele musulmane;
- va restabili protecții pentru „Dreamers” (tinerii imigranți).
Măsurile au fost publicate de ”The Washington Post”, transmite Aleph News.