Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat în discuție joi seara un proiect de Hotărâre care să cuprindă noi restricții ce urmează să fie impuse în condițiile creșterii puternice a numărului de infectări la nivel național.
Este vorba de HOTĂRÂREA nr. 52 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Dar ATENȚIE – Hotărârea NU a fost încă adoptată de CNSU – forma prezentată este propunerea înaintată spre adoptare.
Întrucât premierul Orban a precizat la ședința de Guvern prezidată de președintele Klaus Iohannis că mai multe măsuri vor intra în vigoare începând de luni, 9 noiembrie, e de presupus că HOTĂRÂREA nr. 52 va fi adoptată azi.
Astfel, articolul 1 al acestei hotărâri prevede că se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoare ratei de incidență cumulate a cazurilor din ultimele 14 zile.