BUCUREŞTI, 6 nov – Sputnik. „Vă puteți aștepta să vedeți o sporire a numărului patrulelor armate ale poliției în toată Londra în următoarele zile”, a anunţat Poliția Metropolitană pe Twitter. Este o „măsură de precauție” din cauza nivelului crescut al amenințărilor teroriste, a adăugat poliţia, îndemnând publicul să „rămână vigilent și să raporteze orice lucru suspect la poliție”, potrivit RT.
Autoritățile britanice au ridicat marți nivelul amenințării teroriste de la „substanțial” la „sever”. Este al doilea cel mai înalt nivel, ceea ce înseamnă că se consideră că un atac este foarte probabil. Măsura a fost luată după ce Austria și Franța au asistat la atacuri teroriste în ultimele săptămâni.
Ofițerii înarmați vor patrula pe străzile în mare parte pustii ale Londrei, în timp ce Marea Britanie a intrat joi în lockdown, în încercarea de a stopa creșterea bruscă a cazurilor de coronavirus. Până pe 2 decembrie, locuitorilor li se interzice să iasă din case, cu excepția unor motive întemeiate precum munca, educația sau primirea asistenței medicale.
Luni, un bărbat care anterior a încercat să se alăture Statului Islamic (IS, fost ISIS), a comis un atac în Viena, ucigând patru persoane cu o pușcă automată înainte de a fi împușcat de poliție. Incidentele șocante din capitala Austriei s-au petrecut în urma unui atac terorist asupra unei biserici din Nisa, Franța, în care au fost ucise trei persoane, precum și în urma decapitării profesorului de școală Samuel Paty de lângă Paris, la jumătatea lunii octombrie.
Atacul asupra lui Paty se crede că este un act de răzbunare, întrucât acesta le-a arătat elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed în timpul unei ore despre libertate de exprimare. Președintele Emmanuel Macron i-a indignat pe musulmanii din întreaga lume prin faptul că a susţinut caricaturile cu Mohammed, în timp ce forțele de securitate ale țării au luat măsuri împotriva organizațiilor suspectate că promovează islamismul radical.