BUCUREŞTI, 5 nov – Sputnik. În Europa s-a înregistrat o explozie a infecţiilor cu un milion de noi cazuri în doar câteva zile şi o creştere a mortalităţii, a declarat Hans Kluge, directorul filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit AFP, citată de RomâniaTV.
În zona europeană a OMS, care cuprinde 53 de ţări între care Rusia, s-au înregistrat peste 11,8 milioane de cazuri şi aproape 295.000 de decese de la începutul pandemiei.
În acest context, ONU a solicitat statelor măsuri „ţinţite şi proporţionale”. Cu toate acestea, OMS cere ca şcolile să rămână deschise „până la capăt” şi să fie închise doar ca ultimă soluţie, a mai spus Hans Kluge.
„Nu există motiv pentru care să putem spune că şcolile sunt vectori principali de transmitere. Trebuie să menţinem şcolile deschise până la capăt, pentru că nu ne permitem o generaţie pierdută din cauza Covid-19”, a subliniat reprezentantul OMS.