Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Importantă companie din România, concedieri masive

Planul de restructurare al companiei aeriene naționale TAROM, pentru care este estimat un cost de aproximativ 380,3 milioane de euro, mai prevede și scăderea numărului total al angajaților. Câți salariați pleacă acasă.
Sputnik

BUCUREȘTI, 5 nov – Sputnik. Compania națională aeriană TAROM trece printr-o perioadă foarte dificilă. Mai exact, vorbim despre ”deteriorarea gravă a situației financiare” ca urmare a creștere a cheltuielilor în raport cu veniturile.

Cunoscută companie aeriană, la un pas de naționalizare

Restricțiile de călătorie, instituite începând cu luna martie 2020, au avut și ele un impact negativ asupra companiei, TAROM înregistrând pierderi masive, generate de scăderea traficului aerian.

Pentru acoperirea pierderilor cauzate de pandemia de coronavirus, TAROM a inițiat demersuri. Ele sunt estimate a ajunge la sfârșitul anului 2020 la suma de 64,8 milioane de euro.

Va fi acceptată, însă, conform discuțiilor cu Comisia Europeană din etapa de pre-notificare a ajutorului de stat pentru pierderile rezultate ca urmare a pandemiei Covid-19, numai compensarea pierderilor înregistrate pentru perioada 16 martie - 30 iunie 2020, în limita de aproximativ 95,851,800 lei - aproximativ 19,8 milioane euro.

La finalul anului, potrivit estimărilor făcute de un consultant, TAROM ar urma să înregistreze un deficit de lichiditate de aproximativ 46.473.600 lei – circa 9,6 milioane euro, ca diferență dintre soldul inițial/ excedent de 39.212.100 lei /8,1 milioane euro și necesarul de lichidități rezultat pe parcursul anului de 85.685.700 lei / 17,7 milioane euro, informează profit.ro.

Situația dificilă a TAROM nu a izbucnit o dată cu pandemia, ci ea este din 2015, când nivelul pierderilor înregistrate a crescut de aproximativ 3 ori. Pierderile înregistrate au afectat și fluxul de numerar.

Din păcate, rezultatele negative și fluxurile de numerar nu sunt unica problemă a TAROM. Și aceasta pentru că activele nete au scăzut la mai puțin de jumătate din capitalul social subscris.

Reduceri de personal

O companie din România a provocat un scandal de corupție în Tanzania

Compania dorește să reînnoiască flota, să optimizeze rutele operate, să închidă o serie de agenții, să genereze venituri auxiliare prin negociere cu partenerii actuali.

De asemenea, analiza făcută de TAROM a evidențiat faptul că există un potențial de economii suplimentare. Mai exact, restructurarea parțială a agențiilor proprii interne va aduc economii de circa 405.000 de euro pe an, iar restructurarea parțială a agențiilor externe va aduce cam 1 milion de euro pe an.

O altă măsură este cea referitoare la restructurarea de personal. Astfel, numărul total al angajaților va scădea cu aproape 33 de procente. Economiile rezultate vor fi de 41.148.500 lei - aproximativ 8,5. milioane euro/an. Impactul restructurării în cadrul direcțiilor/departamentelor principale se va translata într-o reducere cu 33% a numărului de angajați, respectiv 49% în cazul funcțiilor suport. 

Măsura mai prevede și o reducere la jumătate a pozițiilor de management.

Potrivit planului expus sumar în luna iunie, aproape 400 de angajați din totalul de 1.600 ai companiei aeriene naționale TAROM dispar din schema de personal până la sfârșitul anului, fără detalii legate de alte măsuri, mai notează profit.ro.

Planul de restructurare va fi notificat spre autorizare Comisiei Europene.