BRUXELLES, 4 nov - Sputnik. Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, a analizat alegerile din SUA, arătând că Biden ar putea obține multe voturi, însă Donald Trump va ieși victorios fiindcă a făcut mai multe pentru americani decât orice alt președinte înaintea sa, chiar dacă s-a confruntat cu piedici încă din prima zi.
„Oamenii sunt obosiți de anarhia din întreaga țară... America se confruntă cu aceleași tulburări - pogromuri, jafuri și violență - pe care noi în Rusia le-am trăit în urmă cu 400 de ani”, a observat Jirinovski.
Într-adevăr, în SUA atmosfera este extrem de tensionată, iar multe magazine și-au tras storurile de teama posibilelor violențe de după alegeri. Au fost și atacuri directe, și nu oriunde, ci chiar la Washington, unde cel puțin patru persoane au avut de suferit în urma unui atac comis de persoane necunoscute în preajma Casei Albe, în noaptea de după alegeri.
Tot în Washington În Washington DC s-au declanşat și proteste în timpul numărării buletinelor de vot, când un grup de manifestanți au ieșit pe străzi, punând autoritățile în alertă.
Există chiar teama că, în cazul în care Donald Trump va câştiga alegerile, vor urma tulburări sociale în SUA, declanşate de organizații anarhiste precum ANTIFA sau Black Lives Matter.