MOSCOVA, 2 nov – Sputnik, Nikolai Protopopov. Un regim autonom sporit, rachete ghidate și o capacitate înaltă de a ocoli sistemele de apărare antirachetă – militarii ruși învață să mânuiască primele drone multifuncționale “Orion”. Potrivit aprecierilor specialiștilor, aceste drone vor spori considerabil capacitățile armatei și vor ridica la un nou nivel aviația. Despre plusurile și minusurile unor astfel de aparate, aflați mai multe detalii în materialul RIA Novosti.
Interferențele nu reprezintă o problemă
Recent, într-un reportaj al postului de televiziune rusesc NTV au fost prezentate imaginile a sistemului în acțiune – două mașini de ghidaj și trei drone “orion”, care, din câte se pare, se află deja în dotarea armatei. Reamintim, contractul pentru livrarea în serie a dronelor de recunoaștere și asalt, cu o durată înaltă de zbor, a fost semnat de Ministerul Apărării al Rusiei în luna august. Primul set a fost transmis spre exploatare experimentală în primăvara a acestui an.
„Orion” se poate afla în aer până la 24 de ore. Exteriorul acestuia amintește de MQ-1 Reaper american, cu aripi la fel de lungi și înguste și o coadă în formă de V. Drona este destinată nu doar operațiunilor de recunoaștere și indicarea a țintei, ci și efectuării unor atacuri cu rachete și bombe. Are o capacitate de încărcare de până la 200 de kilograme. Pentru navă au fost elaborată câteva muniții cu calibre de la 25 la 100 kilograme.
“Orion” aparține clasei de drone medii și ocupă un segment între giganticile S-700 “Ohotnik” și spionii de dimensiuni mici. Motorul cu benzină are o putere de peste 100 cai putere și se află în partea din spate a fuzelajului. Din contul utilizării în construcție a materialelor și compozitiei, în pofida unor dimensiuni mari, drona are o greutate de aproximativ o tonă. Altitudinea maximă de zbor este de 7,5 mii de metri, cu o viteză de 200 de kilometri pe oră. Zborul este controlat de un operator prin semnal radio, distanța semnalului este de 250 de kilometri.
Aparatul este unic în felul său pentru că are capacitatea să acționeze pe câmpul de luptă chiar și în condițiile unor interferențe dense, provocate de sistemele de luptă radioelectronică ale inamicului. Sistemul optic și electronic de la bordul navei detectează și escortează țintele în regim automat și corectează zborul rachetelor ghidate. Ochii și urechile dronei sunt camerele video și termovizoare, telemetrul cu lazer și indicatorii de ținte. Totodată, mașina are prevăzut spațiu pentru echipament video digital și o stație radar.
O dezvoltare a proiectului “Orion” este drona de asalt “Sirius”. Modelul experimental, potrivit constructorilor, va fi gata anul viitor. Acesta va fi dotat cu un sistem de comunicare prin satelit, care va permite dirijarea zborului din orice punct al planetei.
Atacul dronelor
În ultimii ani dronele sunt tot mai des utilizate în conflictele armate din întreaga lume. Cel mai proaspăt exemplu sunt acțiunile militare din Karabahul de Munte. În opinia expertului militar Aleksei Leonkov, militari azeri utilizează destul de eficient dronele, pentru că republica autonomă Karabahul de Munte nu dispune de sisteme moderne de apărare antiaeriană și luptă radioelectronică.
“Multe state, care nu au acordat o suficientă atenție creării sistemelor de apărare antiaeriană și camuflajului, culeg acum roade amare”, a menționat Leonkov într-o discuție cu reporterul RIA Novosti. „Imaginile prezentate de Azerbadjan demonstrează că în armata armeană lipsește orice camuflaj. Dacă ar fi lucrat asupra lui, dronele ar fi fost mult mai eficiente – viteza și capacitățile lor de căutate a țintelor în diapazonul optic sunt reduse”.
Totuși, adaugă expertul, în condițiile unei anumte tactici, dronele pot fi capabile să provoace daune semnificative chiar în condițiile unei rezistenței puternice din partea unui sistem de apărare antiaerian profund eșalonat. În special, în SUA este dezvoltată în prezent concepția așa-numitului roi de drone, când zeci de aparate de zbor vulnerabilizează sistemul de apărare a inamicului și distrag radarele de orientare.
“Într-un bombardier B-52 încap peste 140 de astfel de aparate”, specific Leonkov. “Acestea vor simula niște ținte false, Când zboară un astfel de roi, mijloacele de apărare antiaeriană sunt nevoite să reacționeze, își epuizează munițiile și își trădează locația. În timp ce unitățile de luptă sunt ocupate cu reîncărcarea munițiilor, sosește aviația de asalt și foarte rapid distruge țintele, conform coordonatelor primite”.
Armata rusă exploatează aparate fără pilot de câteva tipuri – de regulă, e vorba de o tehnică compact, destinată misiunilor de recunoaștere și indicarea a țintei. Acum, spre exemplu, dronele patrulează neîntrerupt pe teritoriul din jurul bazei aeriene Kheimim din Siria. Odată cu intrarea în dotare a dronei de asalt “Orion”, militarii vor obține o nouă supremație în spațiul aerian.
Efectul psihologic
Așa cum menționează militarul rus, generalul maior Vladimir Popov, cel mai important avantaj al aviației fără de pilot este siguranța personalului care atacă inamicul, aflându-se la o distanță de zeci de kilometri de zona operației. Totodată, dronele au sporit eficiența avioanelor de luptă.
“Dacă, spre exemplu, o dronă mică va detecta un sistem operativ-tactic de rachete, atunci nu-l va putea distruge de sine stătător dintr-o singură lovitură”, explică Popov. “În acest sens e nevoie de avioane. Însă aceasta este capabilă să lanseze câteva bombe sau rachete și să dezorganizeze activitatea personalului, să-i afecteze starea psihică. Apoi, conform coordonatelor transmise de dronă, fie vine al doilea aparat de acest fel, fie un elicopter sau avion și finalizează misiunea”.
Trebuie să recunoaștem, probabil, că cele mai mari succese în utilizarea dronelor au înregistrat americanii, deocamdată. Aceștia utilizează dronele în misiuni de recunoaștere din anii 60. În Vietnam dronele efectuau câteva mii de zboruri, în special, pentru fotografii aeriene.
În anii 90, când Pentagonul a obținut drone multifuncționale Predator, aviația fără pilot a învățat nu doar să desfășoare operațiuni de spionaj, dar și să aplice lovituri la țintă eficiente asupra obiectelor terestre. “Prădătorii” acționau în orice conflict militar cu participarea SUA – în Bosnia, Irak, Afganistan, Libia și Siria.
De un program de dezvoltare a dronelor dispunea și URSS. În anii 60, constructorii sovietic au dezvoltat câteva tipuri de drone spion. Unul din acestea este La-17R, construit în baza unei ținte aeriene.
Acesta era lansat de la sol cu ajutorul acceleratoarelor cu combustibil solid, iar în cer se includea motorul turboreactor. Aparatul putea să se afle în aer de la 30 de minute, până la o oră și jumătate, în dependență de înălțimea zborului și atingea o viteză de până la 900 de kilometric pe oră. Aparatul de recunoaștere era de o utilizare multiplă, ateriza ca un avion sau cu ajutorul unei parașute.
Un alt proiect al sovieticilor a fost sistemul de recunoaștere operativ-tactică Tu-141 “Strij”. Acesta atingea o viteză de peste 1100 de kilometri pe oră, ajungea la o altitudine de la 50 la 5000 metri. „Strij” a rămas în dotarea armatei până în anii 90, fiind bazate preponderent la frontierele de Vest ale Uniunii Sovietice.