Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Năstase cere demisia președintelui CEC și ministrului de Externe

Candidatul la funcția de șef de stat din partea PPDA, Andrei Năstase, a cerut demisia președintelui CEC și a ministrului de Externe.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 nov - Sputnik. Liderul PPDA a susținut un briefing în care a criticat modul în care a fost organizat procesul de vot peste hotarele Republicii Moldova.

Rezultate preliminare ale alegerilor din Moldova - de la CEC

Candidatul Andrei Năstase a remarcat că în străinătate foarte mulți oameni au venit să-și exercite dreptul constituțional, iar mulți ar putea să nu reușească să voteze. Năstase susține că procesul de vot ar fi trebuit să se desfășoare timp de două zile consecutiv. 

În context, liderul PPDA a cerut demisia președintelui CEC Dorin Cimil și a ministrului de Externe Oleg Țulea, asta chiar dacă ultimul a renunțat la fotoliul său zilele precedente în favoarea funcției de ambasador în Ungaria, pe care a deținut-o și anterior.

Mai devreme, liderul PAS, Maia Sandu, i-a cerut CEC să prelungească timpul de vot la secțiile de votare de peste hotarele Republicii Moldova. 

Într-o intervenție telefonică în studioul Sputnik Moldova, președintele CEC, Dorin Cimil, a fost întrebat dacă membrii Comisiei vor da curs solicitării venite din partea liderului PAS.

"Este competența fiecărui birou electoral, în persoana președintelui, să evalueze situația creată la acel birou și să dispună prelungirea termenului de vor cu cel mult două ore. CEC nu poate prelungi pentru fiecare secție de votare în parte, fiecare președinte evaluează situația dată și vine cu o decizie în acest sens", a declarat Cimil.

El a reiterat că recomandarea CEC pentru șefii birourilor de votare de peste hotare în care alegătorii nu au reușit să voteze până la ora 21:00 este să țină ușile deschise încă pentru două ore.