Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Moraru: ce a însemnat izolarea pentru copiii de grădiniță

Expertul educațional trage un semnal de alarmă și susține că ”ăștia” care au închis școlile acum nu vor apuca să deconteze vreodată politic efectele dezastruoase ale deciziei lor. Despre ce este vorba.
Sputnik

BUCUREȘTI, 1 nov – Sputnik. Problema implicațiilor pe care închiderea școlilor și mutarea activităților în mediul online le vor avea pe termen și mediu constituie subiectul unei analize a expertului educațional Oana Moraru.

Aceasta susține că politicienii care au închis școlile acum nu o să apuce să deconteze niciodată politic efectele dezastruoase ale deciziei lor.

”N-o să se vadă decât pe termen lung, când deja la putere se va fi rotit altcineva, ce a însemnat să ții luni de zile copii de grădinită și ciclu primar acasă. De aceea au închis, grosier, fără discernământ, inclusiv copiii care se află în stadii fundamentale ale dezvoltării, dramatic împletite cu vârsta cronologică. Până în decembrie cel puțin”, spune Oana Moraru.

Mai mult, aceasta lansează ipoteza potrivit căreia unitățile de învățământ ar putea fi închise până în aprilie 2020, când se vehiculează sosirea unui vaccin.

Moraru precizează că școlile au fost închise tocmai la vârstele la care contează dramatic și o singură lună în evoluția copiilor. Și asta în contextul în care se știe că școala românească nu are planuri de recuperare și nici măcar pedagogia clasică ”așezată în rutine de față în față”.  

Practic, spune Moraru, au anulat stadii de evoluție care nu se mai recuperează decât prin programe intenționate, remediale.

”Dar ce să știe Nea Ceafă Groasă sau Tanti Piți? Că nici ei n-au stadiile alea și uite ce departe au ajuns!”, punctează expertul educațional.

Moraru atrage atenția că, spre deosebire de alte țări, România va plăti înzecit pericolul adus de acest virus. Nu numai cu prezentul, dar și cu ceea ce înseamnă principala sursă de vitalitate și inteligență pentru ieșirea din viitoarele alte probleme, tot ale noastre.

”Tot de sănătate, tot de viață și de moarte”, a adăugat sursa citată.