Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Ungaria negociază cu Rusia și China pentru vaccin

Ungaria nu stă după vaccinul din UE și discută cu Rusia și China pentru viitorul vaccin anti-Covid 19.
Sputnik

BRUXELLES, 30 oct - Sputnik. Viktor Orban, premierul Ungariei, a arătat că țara sa discută despre vaccinuri cu China şi Rusia, iar până în primăvara lui 2021 ar putea avea acces la două sau trei vaccinuri diferite.

Ungaria și Polonia nu se lasă șantaje de Bruxelles

El a anunțat că primul lot de vaccinuri va ajunge probabil în Ungaria la sfârşitul lui decembrie sau începutul lui ianuarie anul viitor.

Orban spune că, din această cauză, se va putea proclama victoria asupra pandemiei din aprilie anul viitor.

În privința măsurilor anti-Covid, Guvernul de la Budapesta nu a impus până acum restricţii pentru evenimentele cu participare de masă, iar şcolile funcţionează normal, și, în plus, magazinele sunt deschise.

Orban a anunţat astăzi însă că de luni încălcarea regulilor privind portul măştii va fi sancţionată drastic, iar dacă este necesar autorităţile vor închide restaurantele şi magazinele.

„Cred că cheia este respectarea regulilor existente şi purtarea măştilor”, a spus premierul, asigurând că există suficiente locuri în spitale şi ventilatoare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.

Ieri, în Ungaria s-a ajuns la un total de 68.127 de cazuri şi 1634 de morţi, cu 56 de decese numai în ultimul interval de 24 de ore consemnat în statistică. În spitalele din ţară sunt internaţi 3187 de pacienţi cu coronavirus.