Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Curea: ”Popescule, ai ratat să fii Vacă. Ești doar un bou!”

Una dintre cele mai dure reacții la articolul insultător al lui Cristian Tudor Popescu a venit de cunoscutul jurnalist Mirel Curea
Sputnik

BUCUREȘTI, 30 oct – Sputnik. Mulți ziariști s-au revoltat după articolul scris de Cristian Tudor Popescu în care este insultat Patriarhul, dar și Biserica Ortodoxă Română și credincioșii. Prin demersul său, Popescu a adus un grav prejudiciu de imagine întregii bresle a jurnaliștilor – iar atitudinea sa este de netolerat.

Sondaj: Ar trebui condamnat CTP pentru insultarea Bisericii?

Una dintre cele mai puternice reacții a avut-o redactorul șef adjunct al ”Evenimentului zilei”, Mirel Curea, care a scris un text fulminant – cu un titlu ce preia ideea lui Popescu – de a-i compara pe creștinii ortodocși români cu ”vitele”.

”Popescule, je suis Vită!” – titrează Mirel Curea. ”Chiar așa, Vită! Una care nu și-a băut nici creierul, și nici sufletul, odată cu spirtul strecurat prin pâine - așa cum povestești deseori, nostalgic, că făceai când erai june - cu care tu ți-ai strepezit până la emaciere și meningele, și dedesubturile lui”.

Mirel Curea îi aruncă în față o caracterizare… pe măsură: ”Cum ai fi dorit să-ți răspundă Bănescu, Popescule, în latină? Păi, când răspunzi uneia dintre plăgile Egiptului, nu o faci în latină, ci pe înțelesul plăgii, Popescule!”.

Ziaristul de investigații face totuși un efort să îl chestioneze profesional - ”Textul tău, acela la care a răspuns Bănescu, îl vezi a fi critic, construit pe întrebări, fapte, raționamente, unul în care fiecare cuvânt este sprijinit pe argumente? Pe bune, Popescule?”.

”Cum să-ți explic, ca să înțelegi? Textul ăla al tău este ca un desen tehnic, care nu are decât tușul în comun cu gravurile în care Durer descrie ultimele zile ale lui Isus Hristos înainte de Răstignire și Înviere”, scrie Mirel Curea.

De fapt, Popescu s-a autodefinit ca ateu, dar are pretenția să și înțeleagă și să judece ceea ce transmite un preot și ce simte un credincios! Ori, Mirel Curea îi explică realitatea – nu se poate așa ceva, de fapt Popescu nu are nicio logică și nici nu pricepe!

”Zici tu că „șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică, o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește” atunci când  face o legătură între interzicerea pelerinajului la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie 1989, și prăbușirea imediată a comunismului ? Ce, nu ai înțeles legătura? Știu, este mai greu, pentru că nu este una de tip „bielă-manivelă”, și nici de tip „mingea nu a trecut, pentru că s-a lovit de fileu”.

Mirel Curea îi spune în final: ”Ține de metafizică, Popescule, ține de Tâlc, Popescule, ține de un tip de Determinare pe care nu ai cum să-l înțelegi dacă, vorba lui Țuțea, nu ai avut parte nici de fiorul mistic transmis pe calea tradiției”.

Adică nu a avut creștini (”vite”, cum le spune CTP) în familie, nu a avut apropiați care să-i transmită credința.

„Probabil că nu ai avut nicio Vacă în famile, în măsură să ți-l transmită - și nici de tresărirea nobilă care transformă Inspirația în Revelație”, scrie Mirel Curea, dând verdictul final: ”Drept pentru care, Popescule, ai ratat să fii Vacă. Ești doar un bou!”.