BUCUREȘTI, 30 oct – Sputnik. Unitățile de învățământ din București continuă să rămână închise și să își desfășoare activitatea în scenariul roșu, care presupune activitate exclusiv online.
Primarul general al municipiului București, Nicușor Dan, susține că și copiii sunt transmițători ai acestei boli și a subliniat că, în Capitală, este încă o problemă, existând școli care învață în trei schimburi, fiindcă acolo este practic imposibil să se facă o distanțare a copiilor în clasă.
Edilul este de părere că, în București, se poate face școală online în condiții ”acceptabile”.
”Este o măsură de siguranţă pe care eu o susţin cu toată inima, deci, până când nu vom scădea acel indice sub trei, cum au stabilit specialiştii, eu susţin ca şcolile să rămână în continuare închise”, a spus Nicuşor Dan.
Declarația lui Nicușor Dan vine după ce fostul primar al municipiului București, Gabriela Firea, a cerut redeschiderea unităților de învățământ.
Aceasta spune că închiderea școlilor produce daune atât economice, dar și legate de procesul de educație.
”Să se aplice programul inițiat de mine ca Primar General – testare a elevilor și profesorilor, dacă e nevoie și părinții, să se izoleze doar situațiile care apar. E o aberație să închizi toate școlile pentru că au apărut câteva cazuri”, a punctat Firea.