BUCUREȘTI, 29 oct – Sputnik. Anunț bombă pentru sutele de mii de fani ai polițistului internaut Marian Godină – cunoscutul om al legii este suspect de Covid! De fapt, e greu de presupus că nu a fost infectat, după propria relatare.
”Colegul meu, cel cu care îmi petrecusem 24 de ore, a luat o gură din cafea, s-a uitat lung în cană, apoi a mai luat o gură. Nu simțea niciun gust. Nici miros nu avea”, scrie Godină, arătând că respectivul s-a testat sâmbătă, iar ”rezultatul testului a venit luni. Pozitiv”.
Desigur, dacă a stat 24 de ore alături de un infectat, dacă au stat și în spațiu închis, în mașină, este greu de crezut că nu este și el infectat.
”Seara m-au sunat de la DSP și m-au anunțat că voi rămâne la domiciliu 14 zile din ziua contactului”, spune Marian Godină.
Cum se simte cunoscutul polițist? ”Momentan sunt bine, nu am niciun simptom”, notează Godină – un om sănătos, extrem de bine pregătit fizic, deci cu șanse mici ca boala să-l afecteze.
”E amuzant, totuși, când mă sună Poliția să ies la poartă”, mărturisește, în final, Marian Godină.
Deci, un final care transmite și o veste bună fanilor polițistului scriitor: va avea mai mult timp să stea pe… contrasens. Adică pe internet, postând comentariile sale interesante, care i-au adus o mare notorietate.
La nici o oră după ce a anunțat situația, avea deja peste 1000 de comentarii și peste 12.000 de reacții – cifre care spun multe despre popularitatea polițistului brașovean.