BUCUREȘTI, 27 oct – Sputnik. Exact așa cum am anticipat, vizita premierului Orban la Paris vizează banii pe car România îi va obține împrumutându-se în SUA – și care vor ajunge la firme americane care vor ”dezvolta” centrala de la Cernavodă.
Atrăgeam atenția că atât combinația ”strategică”, fără vreo licitație internațională, cât și ”foaia de parcurs” semnată cu SUA în domeniul militar NU vor fi ușor agreate de UE. Ca atare, e nevoie ca state puternice din UE să nu se opună.
Iar cel mai periculos oponent ar putea fi Franța, ale cărei contracte pentru corvete… zac, iar ”foamea„ de bani a controversatei administrații Macron este evidentă. Așa că România plătește… ca Franța să tacă!
Acum se confirmă: premierul Orban și miniștrii Energiei, Apărării și Agriculturii au semnat documentul pentru actualizarea ”Parteneriatului strategic Franța – România”, dar și a Foii de parcurs pe următorii 4 ani!
Deci, cam la fel ca în SUA – și cu aceeași dilemă: CINE și CÂND a aprobat aceste „actualizări” și ”foi de parcurs” pe mulți ani?! Desigur, până și Opoziția tace!
Iar francezii merg strict pe urma SUA, profitând de împrumutul făcut de România!
Adică, aflăm că Orban a semnat un ”document de intenție” pentru cooperarea în construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă dar și a reparațiilor care trebuie făcute la reactorul 1! Cu cine și prin ce formulă de alegere a partenerului – o firmă franceză de proiectare, Orano – care a și semnat un acord cu NuclearElectrica!
Economie de piață, licitație internațională, Organizație Mondială a Comerțului etc. etc?... Nu se aplică liberalilor și ”strategicilor”!
Și, evident, aflăm de la premier și că discuțiile au avut în vedere și ”participarea Franței la programul național de înzestrare militară”!
În fine, o altă chestiune delicată - ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a discutat cu omologul său francez despre Politică Agricolă Comună și Green Deal.
”Avem câteva priorități unde Franța ne poate ajuta, și anume vrem să consolidăm ferma de familie”, a spus Oros, pentru că ”Franța are o tradiție foarte mare”.
Franța are o agricultură uriașă, fermierii sunt cel mai vehement segment când e vorba de protejarea intereselor – iar povestea ministrului că ”vrem să dezvoltăm o rețea de depozite cu produse românești, precum sistemul francez” este o gogomănie, după ce el a închis magazinele deschise de Petre Daea!
Ce ne putem aștepta de la Franța în materie de agricultură – susținerea intereselor lor, deci cine știe ce pretenții puse pe masa guvernanților români, buni numai să cedeze ”strategic”!
Îl citez în final pe Constantin Gheorghe – fostul consilier politic al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase: ”Acum, la modul serios: ce caută Orban la Paris? Francezii, văzând cu câtă lejeritate aruncăm cu banii după armament, ne strâng cu ușa pentru corvetele Gowind, contract încă neclar?”.
”Iar după vizita lui Ciucă la Washington zboară, probabil, și altă sursă de bani: elicopterul care va înlocui Puma. Bine, și ceva rachete, dragostea răcanului român cu stele pe epoleți. Că e parandărătul mare!”, scrie Constantin Gheorghe într-o postare.
Concluzia reputatului analist e clară: ”Oricum nu scăpăm nejumuliți după vizita asta a lui Șică Mandolină la Paris. Asta e sigur! Aflăm noi ce și cum...”.
Aflăm, dar prea târziu – după ce acordurile au fost semnate – și nimeni cu putere, din România, nu le va contesta!
Urmează Israel.