Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis, declarații despre situația gravă din România

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va face declarații de presă după ședința începută la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, pentru evaluarea și prezentarea măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.
Sputnik

BUCUREȘTI, 27 oct - Sputnik. Președintele Klaus Iohannis se află în acest moment într-o ședință cu Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, cu Vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Prof. Dr. Dorel Săndesc, și cu Șeful Secției Anestezie și Terapie Intensivă I, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” București, Col. Dr. Dan Corneci.

Coronavirus în România, 27 octombrie: număr record de decese

După ședința dedicată măsurilor anti-Covid 19, în conteztul creșterii grave a numărului de cazuri din ultima perioadă, Iohannis va face declarații de presă.

În declarațiile sale de presă, Iohannis a recunoscut că situația epidemiologică se agravează constant și a amintit de cei peste o sută de români care au pierdut lupta cu virusul în ultimele 24 de ore.

Iohannis i-a avertizat pe români că ne așteaptă o perioadă foarte dificilă și a precizat că lupta se desfășoară pe două fronturi: prin prevenție și în spitale

Președintele a mai spus că i s-a prezentat o analiză a resurselor de la terapie intensivă la nivel național, atât la paturi cât și la personalul medical, și a lăudat imediat Guvernul pentru că a elaborat o strategie de creștere a capacității de terapie intensivă chiar de la începutul pandemiei.

În loc să observe ineficiența Guvernului în lupta cu pandemia, Iohannis s-a folosit de declarațiile de presă pentru a lăuda Executivul, în stilul caracteristic, pentru cum a făcut față pandemiei și ce măsuri a adoptat.

În acest moment avem 3.065 paturi ATI pentru toți pacienții, nu doar Covid, 2252 de ventilatoare, 2756 monitoare, la care se adaugă 5 unități ATI mobile, două spitale modulare și un modul ATI cu un total de 169 de paturi, a prezentat Iohannis ”realizările” Guvernului.

Cum diferențiem gripa de coronavirus - explicația unui medic

El a continuat pe aceeași temă, dând ca exemplu ventilatoarele ATI funcționale, care între aprilie și octombrie au crescut cu 73% și până în decembrie se adaugă încă 15%.

Și pentru că tot a fost validat Nicușor Dan primar, brusc Iohannis s-a preocupat și de București, unde lucrurile se vor îmbunătăți acum pentru că nu mai e primăria PSD.

Așa că Iohannis a promis în următoarele maxim zece zile 123 de paturi de terapie intensivă suplimentare.

A venit apoi rândul fondurilor europene să salveze România de pandemie, așa că Iohannis a menționat accesarea fondurilor europene ca soluție care va duce la o altă creștere a capacității de gestionare. Și, pentru că e vorba de Europa, lucrurile vor fi uimitoare, iar accesarea acestor fonduri va avea un impact extrem de important și va fi o creștere semnificativă la fiecare indicator, s-a lăudat Iohannis, un număr de 662 de paturi ATI de înaltă performanță fiind deja avizate pentru finanțare.

Doar că, după ce a ridicat statui Guvernului și Bruxelles-ului, Iohannis și-a amintit și de populație căreia i-a mai atras o dată atenția că trebuie să fie responsabilă și să se implice în lupta cu pandemia.