Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

ACUM: Orban pleacă din țară, declarație de ultimă oră!

România semnează un nou angajament – o foaie de parcurs pentru următorii 4 ani - într-un moment dificil atât pentru noi, cât și pentru partenerul străin.
Sputnik

Orban dă replica USR-PLUS care îl vrea premier pe Cioloș
BUCUREȘTI, 26 oct – Sputnik. Acum puțin timp, premierul Orban a plecat din țară, cu ocazia unei vizite oficiale în Franţa, la invitația omologului său francez, premierul Jean Castex.

Prim-ministrul este însoţit de miniștrii Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, Economiei, Virgil Popescu, al Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, și al Agriculturii, Adrian Oros.

Orban și Castex vor semna și documente bilaterale – printre care o ”foaie de parcurs” pe următorii 4 ani, a anunțat premierul român.

”Din 2009 între Franța și România există un parteneriat strategic, care a fost reînnoit în 2018. Scopul oficial este semnarea foii de parcurs pentru următoarea perioadă de 4 ani”, a declarat Ludovic Orban pe aeroport, subliniind că ”Principalul punct pentru vizita în Franța este foaia de parcurs”.

Interesant este de ce această grabă de a semna un angajament cu una dintre cea mai contestată guvernare din Europa! Oare să aibă legătură cu faptul că Franța beneficiază de achizițiile de corvete – dar și de împrumuturile și angajamentele semnate recent de România în SUA?

Este programată o întrevedere cu preşedintele Partidului "Les Republicains", Christian Jacob, la sediul Ambasadei României de la Paris, dar și întâlniri cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Richard Ferrand, cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher, cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa - România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF).

Nu în ultimul rând, delegația română va participa la reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi o întrevedere cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria. 

Premierul Orban are în program și o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.