BUCUREȘTI, 23 oct – Sputnik. Cunoscutul analist politic și teolog Bogdan Duca publică un comentariu după anunțarea demisei din PSD a lui Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu – și a ciudatei lor treceri, în vederea candidaturii, la o gruparea așa zis ecologistă.
Este o mărturisire, un regret și, în același timp, o speranță – pe care le împărtășesc mulți dintre cei care au crezut că e momentul (re)nașterii unui pol suveran, al unei social democrații moderne, îndreptată către interesul național.
”Mi-ar fi plăcut să văd cum toți ”corupții” și ”drăgniștii” se vor aduna într-o platformă (puteau să îi spună și social-democrată) și să spună că ei nu abdică de la ideile și crezurile lor, chiar dacă acum sunt demonizate și impopulare”, scrie Bogdan Duca, mărturisind ”știu asta de pe acum, timpul le va da dreptate”.
De asemenea, scrie Duca, ”Mi-ar fi plăcut să îi văd denunțând ocuparea partidului de un grup de ticăloși cu misiune”.
”Mi-ar fi plăcut să îi văd spunând că aceste alegeri, din 6 decembrie, având în vedere fraudele filmate de la alegerile locale, dar și toată atmosfera, sunt din păcate doar o formă de a mima democrația și de a da o brumă de validare democratică unor ticăloși”, continuă analistul.
Din acest punct de vedere, lui Bogdan Duca i-ar fi plăcut ca (auto)exilații din PSD ”să anunțe că singura decizie responsabilă, în contextul în care autoritățile au girat fraudele, precum cea de la Sectorul 1, este boicotarea acestor alegeri”, sau, altfel spus ”Pur și simplu nu vrem să fim complici fie și nevinovați, la o ticăloșie”.
Și, atenție la pasajul următor: ”Mi-ar fi plăcut să anunțe o platformă de dialog social și o construcție politică pentru 2024, când România va trebui reconstruită după dezastrul inevitabil pe care îl va aduce așa-zisa ”dreaptă”, de fapt un grup de trădători de țară și idioți utili ai acestora”.
Din păcate, ”Mi-ar fi plăcut...” rămâne doar cu… punctele de suspensie și, probabil, cu speranța.
Pentru că, scrie analistul, ”deocamdată îi văd pe unii candidând pentru un partid obscur care dacă nu a obținut vreun capital electoral din ecologie, încearcă să îl obțină din specularea frustrărilor firești ale unor politicieni marginalizați sau alungați de partidele lor...”.
Un singur comentariu, aparținând lui Adrian Severin: ”Absolut de acord. Absolut de acord”.
(Explicația ilustrației articolului: o imagine care exprimă perfect ce ar fi dorit lumea de la Liviu Pleșoianu și de la Șerban Nicolae)