Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Premieră: Zamfir, denunț penal pentru Abuz și SFIDARE!

O consecință pe care ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, o suportă pentru că refuză să răspundă unor întrebări importante și să explice mai multe acțiuni care pun România într-o situație gravă
Sputnik

Zamfir o distruge pe Violeta Alexandru: ”Câtă mizerie, toată viața ai lucrat pentru Soros”
BUCUREȘTI, 20 oct – Sputnik. Încep cu o precizare – denunțul pentru sfidare este public, nu penal, din păcate. De fapt, sfidarea poporului ar trebui să-i aducă unui ministru cea mai gravă pedeapsă. Și chiar sfidarea principalului reprezentant al poporului, Parlamentul.

Florin Cîțu este un campion al sfidării Parlamentului – iar azi această situație… a dat în clocot: Daniel Zamfir s-a decis să facă plângere penală contra ministrului!

”E puțin spus că ne persiflează!”, a declarat Daniel Zamfir, după ce, alături de mai mulți senatori, l-a așteptat zadarnic pe ministru, convocat inutil pentru a șasea oară la Comisia Economică.

Reacția lui Daniel Zamfir este fermă: ”Este inacceptabil! Nu putem lăsa lucrurile așa! Fac plânge penală pentru abuz în serviciu”.

Anterior, senatorul Daniel Zamfir anunțase pe Facebook că Florin Cîțu este așteptat la ora 14, la Comisia Economica a Senatului unde urma să fie audiat on-line.

Iată și câteva dintre temele pe care le propune Daniel Zamfir și de care se ferește Florin Cîțu:

-Ce documente a secretizat și de ce?

-Ce a făcut cu cei peste 125 miliarde împrumutați?

-Cum a reușit "performanța" să ajungă - în numai 10 luni - din top 5 al țărilor cu creștere economica, în top 5 al datornicilor?

-Cum va acoperi deficitul uriaș pe care l-a făcut?

-Va crește TVA-ul?

În privința acuzațiilor din plângerea penală, aceasta nu se referă la răspunderea ministerială, ci la abuz în serviciu, spune Daniel Zamfir.

”În cazul în care va lipsi și astăzi, pentru a șasea oară, nu voi ezita să fac plângere penală pentru acest abuz grav în serviciu - dacă se va întâmpla asta, să stabilească instanța dacă abaterile domnului Cîțu se încadrează în situația de abuz în serviciu”, a declarat Daniel Zamfir pentru DC News.