BUCUREȘTI, 20 oct – Sputnik. Zi începută în forță pentru polițiștii specializați în investigarea criminalității economice care au făcut mai multe percheziții în București și Constanța în cursul acestei zile.
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române informează că, astăzi, 20 octombrie 2020, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale efectuează 6 percheziţii domiciliare, în Bucureşti – 4 - şi Constanţa – 2. Ei pun în aplicare cinci mandate de aducere.
Aceste activități se desfăşoară în cadrul unui dosar penal de evaziune fiscală, cu prejudiciul de peste 2.500.000 de lei, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, informează stiripesurse.ro.
Potrivit materialului probator administrat până în prezent au rezultat indicii că persoanele cercetate ar fi constituit un circuit format din mai multe societăţi comerciale, o parte dintre acestea de tip „fantomă”, în scopul sustragerii de la plata T.V.A şi a impozitului pe profit.
Banii ar fi provenit din activităţi economice concentrate în jurul unor licitaţii privind lucrări de reabilitare, modernizare şi amenajare a unor obiective deţinute de o instituţie.
Sursa citată precizează că persoanele cercetate vor fi duse la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru desfăşurarea activităţilor specifice de urmărire penală.