BUCUREȘTI, 12 oct – Sputnik. Europa a devenit focarul mondial al îmbolnăvirilor de COVID-19, iar o serie de state înregistrează în fiecare zi cazuri noi de infecție. În unele dintre acestea, rata infectărilor este mult mai mare decât cea din România.
Cu toate acestea, asistăm la o situație cel puțin interesantă, dar și îngrijorătoare, în același timp: România este primele țări din Europa în ceea ce privește decese ale bolnavilor cu coronavirus.
Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului ”Marius Nasta” din București, spune de ce se moare atât de mult în România și dacă virusul se manifestă mai virulent aici decât în alte state ale Europei.
Managerul este de părere că trebuie să privim lucrurile puțin mai extins și să ne uităm, pe de o parte, la problemele de sănătate ale populației, la modul în care acestea sunt gestionate.
În opinia sa, avem cauze multiple care nu țin neapărat de momentul în care suntem, de îngrijirea acordată pacienților de sistemul medical din România, ci de problemele pe care le au pacienții și de modul în care acestea au fost manageriate, de modul în care și-au urmat tratamentul zi de zi.
Întrebată dacă este cumva vorba și de infecțiile nosocomiale, care nu sunt raportate de către spitale, managerul de la „Nasta” a spus că are încredere că infecțiile încep să fie raportate, informează stiripesurse.ro.
Mahler a precizat că monitorizarea acestor infecții trebuie făcută zilnic, pentru că altfel riscăm să se piardă vieți și din cauza infecțiilor nosocomiale.