Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Zuckerman și cea mai mare lovitură financiară dată României!

România se îndatorează cu o sumă imensă fără ca Parlamentul, BNR sau vreo instituție să fie consultate sau să reacționeze. Zuckerman îi susține pe liberali iar guvernul PNL se împrumută cu o sumă uriașă, sfidând orice regulă
Sputnik

BUCUREȘTI, 9 oct – Sputnik. Cine a spus că ocupantul actual este mult mai rapace și mai pervers decât oricare predecesor nu a greșit, iar exemplul îl trăim chiar azi; cu zâmbetul pe buze, ambasadorul SUA anunță că îl duce de mână pe ministrul Economiei, și Energiei, Virgil Popescu, să semneze un Memorandum privind ”finanţarea proiectului nuclear de la Cernavodă”.

”Ministrul Popescu se va întâlni cu Secretarul Departamentului de Energie Brouillette, pentru a demara un Acord de cooperare interguvernamentală pentru recondiţionarea unuia dintre cele două reactoare nucleare şi renovarea clădirii în care se află cele două reactoare noi de la centrala nucleară de la Cernavodă, din România”, transmite Zuckerman, completând că ”acest proiect, în valoare de 8 miliarde de dolari, va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică şi energetică”.
Zuckerman, nou gest incalificabil în România – nici un diplomat nu și-a permis așa ceva!

Zuckerman precizează că tot azi, în partea a doua a zilei, ministrul Popescu se va întâlni cu preşedintele EXIM (Băncii de Export-Import a SUA), Kimberley Reed, în vederea semnării unui memorandum de înţelegere care vizează finanţarea proiectului nuclear de la Cernavodă şi alte proiecte din România”.

De fapt, nu e vorba de vreo finanțare în sensul unui ajutor, ci de un împrumut! Un împrumut de la o bancă federală, care creditează operațiuni peste mări ale companiilor americane, deci specializată în situații cu risc crescut – de obicei reflectat într-o dobândă sporită. 

În ansamblu și pe etape, afacerea e cam așa:

  • SUA au pus mâna pe Fondul Proprietatea, care deține un pachet de control la Nuclearelectrica
  • SUA au făcut presiuni să fie blocat contractul cu chinezii care urmau să repare reactoarele și să construiască ultimele două – pe bani mai puțini;
  • un tânăr personaj instruit în SUA, a fost numit fără vreo explicație în fruntea Nuclearelectrica;
  • SUA au cerut ca România să excludă China din zona energetică;
  • Ambasadorul SUA a intervenit vehement în favoarea noii puteri, atacând și mai vehement opoziția (PSD);
  • Orban a anunțat acum câteva luni o ”investiție” de peste 8 miliarde de euro la Cernavodă;
  • Zuckerman îl duce pe reprezentantul Guvernului României să semneze un împrumut de 8 miliarde dolari pentru Cernavodă, probabil cu constructor desemnat, firmă americană;
  • România se împrumută 8 miliarde de dolari, decizie care nu a trecut prin Parlament, nu există nicio reacție a BNR și nu se știe dacă va fi agreată la Bruxelles;
  • Pe banii împrumutați de România, o firmă din SUA construiește, în principiu, reactoarele.

Precizez – ”în principiu”,  pentru că în fapt avem exemplul Bechtel, venit tot pe cale politică, a luat banii și nu a construit! Și să amintim că, dacă se vor construi reactoarele, profitul va merge, în bună măsură, la acționarii americani de la FP, prin Nuclearelectrica. Dar măcar să ajungem noi acolo!

Întrebare – s-a făcut vreo selecție de oferte, s-a pus problema în dezbatere publică, în Parlament, în fața Comisiei Europene – cine și cum a decis de unde și cum să se facă împrumutul gigantic și cine și cum va fi beneficiarul banilor, adică firma care va construi?!

Pleșoianu descifrează mesajul SRI: e vizat Zuckerman

Pentru că e foarte posibil ca banii nici să NU ajungă în România, ci să meargă direct la constructor! O fi oare același despre care un fost ministru al Energiei spunea, revoltat, că folosește metode cvasi-experimentale?

Trec peste gargara cabotină a ambasadorului și peste insultele aduse PSD – și implicit milioanelor de români cu opțiuni social-democrate și redau reacțiile a doi ziariști și analiști de forță după această ”afacere” – probabil cea mai mare din istoria ultimilor 30 de ani. Și, probabil, cea mai dubioasă!

Analistul Constantin Gheorghe, fostul consilier politic al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase spune clar: ”Jaful liberal continuă: împrumut de opt miliarde de dolari, pentru grupurile 3 și 4 de la Cernavodă”.

”Vor fi construite de americani. Cândva, mai încolo... (…) Și peste toate furăciunile plutește silueta de silfidă a ambasadorului american, pe care îl așteptau mulțimi de proști ca pe Mesia, să ne salveze de Klemm! Ne salvează. De viitor!”, scrie analistul.

Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob scrie – că ambasadorul Adrian Zuckerman ”comite un nou derapaj major în relațiile româno-americane, afirmînd că recentele alegeri ar fi relevat dorința românilor de a se delimita de ceea ce el numește ”baronii-tîlhari roșii”, adică exact retorica liberalo-iohannistă cu ”ciuma roșie””.

”Partea bună e că măcar nu plutim în incertitudini vizavi de motivul formulărilor diplomatului: în contul lor, guvernul Orban plătește în aceste zile SUA 8 miliarde de dolari”, scrie BT Iacob.

Jurnalistul explicitează afirmația: ”Americanii ne împrumută, deci, 8 miliarde dolari ca să ne construiască pe respectivii bani reactoare nucleare pînă în 2030”.

”Zuckerman bifează o primă mare reușită a mandatului său: o sumă imensă de la țara natală pentru țara de adopție. Mai greu de înțeles e, însă, modul în care Zuckerman își plătește reușita: intervenind brutal în procesul electoral al altui stat”, scrie Bogdan Tiberiu Iacob în INPOLITICS

Vom reveni asupra acestei mutări șocante a lui Zuckerman și a liberalilor, pentru că vor apărea și alte reacții… ”nucleare”, în sens publicistic.

Și, dacă vă întrebați cum se vor apăra cei din SUA de critici și atacuri, aflați că au grijă și de asta – tot pe banii noștri. Are grijă ministrul Ciucă – semnatarul unui alt acord, prin care se vor da mulți bani contra ”influențelor maligne”. Adică pentru a macula și reduce la tăcere pe cei care critică sau se opun planurilor de exploatare a teritoriului ocupat.