Editorial realizat de Aleksandr Hrolenko
Racheta hipersonică Zircon, lansată de pe fregata ”Amiralul flotei Uniunii Sovietice Gorșkov” în Marea Albă, a lovit o țintă în Marea Barenț, la o distanță de 450 km, în patru minute și jumătate și a demonstrat cât de bine sunt protejate frontierele arctice ale Federației Ruse și calea maritimă de Nord.
Viteza a depășit 8 Mach-uri, altitudinea maximă de zbor a ajuns la 28 de kilometri. Proiectul prevede o viteză a rachetelor de până la 9 Mach-uri (peste 10.789 km/h) și o autonomie de zbor de peste 1.000 de kilometri.
Când este atinsă viteza mai mare de 8 Mach-uri, rachetele nu mai pot fi detectate de sistemele de apărare antiaeriană existente și viitoare - apărarea antirachetă a unui potențial inamic. Proprietățile de luptă ale Zirconului o fac demnă de a concura cu armele nucleare. O lovitură a unei rachete hipersonice cu un focos convențional este suficientă pentru a distruge un portavion sau un obiectiv terestru mare (există și focoase nucleare).
Una dintre cele mai noi nave de război rusești, fregata ”Amiralului Gorșkov”, a lansat pentru prima dată o rachetă hipersonică asupra unei ținte maritime. Anterior, lansările de testare au confirmat caracteristicile tactice și tehnice unice ale rachetei hipersonice ”Zircon” în ceea ce privește raza de acțiune și precizia.
După finalizarea întregului ciclu de teste de stat (aproximativ 10 lansări de la bordul „Amiralului Gorșkov” și al submarinului nuclear „Severodvinsk”), este planificată dotarea navelor de suprafață și a submarinelor cu rachete „Zircon”, în 2020-2021. Dotarea cu rachete hipersonice nu se va limita doar la Forțele Navale. Anterior, Vladimir Putin a vorbit despre dezvoltarea unor astfel de rachete și cu bazare terestră.
Superioritate în luptă
Potrivit Ministerului rus al Apărării, rachetele ”Zircon” vor ajunge pe crucișătorul ”Amiral Nahimov”, fregate de tipul ”Amiral Gorșkov”, corvete ale proiectului 20 385 („Gremiașcii”), nave de suprafață ale proiectelor 22 350, 23 560 și submarine nucleare ale proiectelor 885, 885M, 949AM. Introducerea rachetelor ”Zircon” nu necesită modificarea lansatoarelor, unificate pentru rachetele ”Kalibr” și ”Onix”. Pe parcursul modernizării, rachetele hipersonice ar putea ajunge și pe alte nave de război.
Într-o situație de luptă, grupul de atac (KUG) al Marinei ruse, echipat cu rachete hipersonice cu o rază de acțiune mai mare de 1.000 de kilometri, este capabil să fie primul care detectează și distruge un grup de atac al portavionului (AUG) inamicului cu o lansare de salvă de 10-15 rachete ”Zirkon”. Într-un astfel de duel, rachetele anti-navă ale SUA și NATO pierd în mod evident, având o autonomie de până la 500 de kilometri (chiar și fără a ține cont de viteză).
Raza de acțiune a aeronavelor de punte a unui potențial inamic nu depășește 800 de kilometri, adică este foarte problematic pentru un AUG să realizeze un atac masiv preventiv asupra navelor rusești. Și chiar acțiunile avioanelor de punte inamice, în pereche sau în unități, la o distanță de până la 2.000 de kilometri (cu realimentare în aer) vor fi la fel de ineficiente - sistemul de apărare anti-aeriană al KUG-ului rusesc este impenetrabil.
O situație mai simplă, din punct de vedere tactic, a unei confruntări ipotetice între KUG-ul rus cu rachetele ”Zircon” și grupul de atac naval al Marinei SUA, format de exemplu din două crucișătoare din clasa Ticonderoga sau distrugătoare de rachete ghidate (URO) din clasa Arleigh Burke, cu o mare probabilitate va duce la distrugerea a cel puțin uneia dintre nave... O salvă din patru rachete hipersonice este suficientă pentru a le distruge pe ambele.
Distanța probabilă de detectare a rachetei „Zircon” de către radarul de supraveghere a spațiului aerian Arleigh Burke EM nu depășește 120 de kilometri, adică, din momentul în care apare o rachetă hipersonică pe radar (dacă o vede) până când lovește linia de plutire vor trece aproximativ 90 de secunde. Acest timp nu este suficient nici măcar pentru a deschide instalațiile ”Kingstone”.
Aproape invizibilă într-un nor de plasmă, racheta "Zircon" este capabil să depășească zona de apărare aeriană a inamicului în câteva secunde. În mod obiectiv, KUG-ul a două crucișătoare sau distrugătoare URO nu are nicio șansă de a respinge lovitura unei singure rachete hipersonice, iar sistemele de război electronic la bord lasă prea puține speranțe de a devia ”Zircon” de la țintă. Energia cinetică enormă a rachetei hipersonice face posibilă ruperea în două a unui distrugător de clasă Arleigh Burke.
Pe fregatele rusești și navele de rachete mici există 16 și, respectiv, 8 celule pentru lansarea rachetelor de tip „Kalibr”, „Onix” și, în viitor, „Zircon”. Acest lucru face ca navele relativ mici să fie adversari serioși ai grupurilor de atac ale portavioanelor. De exemplu, sistemele moderne de apărare aeriană ale Marinei Regale a Marii Britanii sunt capabile să doboare ținte aeriene care zboară la viteze nu mai mari de 3.700 km/h, iar Zirconul rusesc este pur și simplu „de neoprit” pentru ele(unstoppable).
Cele mai noi rachete hipersonice rusești vor completa capacitățile croazierelor de mare precizie „Kalibr”, bazate pe mare, care sunt proiectate să nimicească ținte maritime și terestre (posturi de comandă, arsenale, aerodromuri și construcții portuare).
„Zircon” dă tonalitatea de schimbare fundamentală a tacticilor și tehnologiilor forțelor navale ale statelor neprietenoase Federației Ruse. Sub supravegherea rachetelor hipersonice rusești, grupurile de atac ale portavioanelor și formațiunile unui potențial inamic, chiar și în timp de pace, sunt sortite doar să imite eficacitatea în ocean. Pe viitor, după 2025, capacitatea înaltă de camuflare al submarinelor rusești dotate cu „Zircon” la bord vor face ca potențialul inamic AUG să fie vulnerabil oriunde în Oceanul Mondial.
Perfecțiune tehnologică
Un aparat hipersonic nu poate fi propulsat de un motor cu reacție tradițională. Motorul rachetei ”Zircon” ramjet funcționează cu un combustibil Decilin-MT fundamental nou, cu o capacitate energetică sporită cu 20%. Pentru arderea supersonică, oxigenul atmosferic este utilizat ca oxidant. Noua armă a impus necesitatea de a depăși o gamă întreagă de probleme științifice și tehnice.
O rachetă hipersonică zboară într-un nor de plasmă la temperaturi ridicate (peste + 1500 ° C), când aluminiul și magneziul încep să se topească, oțelul termorezistent își pierde proprietățile. În aceste condiții, sistemul de autoghidare și alte echipamente electronice trebuie să funcționeze stabil.
Aliaje de beriliu, materiale noi de ablație, compozite pe bază de bor și fibre de carbon, pulverizarea cu plasmă a suprafețelor refractare și alte tehnologii spațiale sunt utilizate pentru a face structura „viabilă”, pentru a menține controlabilitatea pe o traiectorie complexă și manevrabilitatea unei rachete convenționale de croazieră.
Mai mult, toate acestea sunt strâns ambalate într-un volum relativ mic. Din surse deschise se știe că lungimea rachetei Zircon (3K-22) este de aproximativ 6 metri, greutatea focosului este de 300 de kilograme.
Americanii dezvoltă la fel de intens (și relativ ineficient) arme strategice de atac aerian hipersonic. Statele Unite nu au rachete hipersonice anti-navale asemănătoare cu ”Zircon”. Potrivit experților, superioritatea Federației Ruse în acest domeniu va dura cel puțin 10 ani.
Armele hipersonice rusești nu au concurenți în lume, lucru recunoscut chiar și de Centrul occidental de cercetare Rand. Și totuși, „Zircon” este doar un răspuns al Federației Ruse la amenințările militare externe, o tehnologie pentru păstrarea păcii.
În prezent, vectorul anti-rusesc rămâne o prioritate a Alianței Nord-Atlantice, dar realismul unui „Atac global rapid” împotriva Federației Ruse trezește semne de întrebare în rândul specialiștilor Pentagonului. Distanța tehnologică vizibilă dintre Statele Unite și Rusia în domeniul armamentului pune bețe în roate la realizarea strategiei militare a Washingtonului și Bruxellesului.