BUCUREȘTI, 9 oct – Sputnik. Scenariu sumbru pentru România, care ar putea depăși, până la finalul acestei luni, 70.000 de cazuri de SARS-CoV-2.
Acest lucru s-ar putea întâmpla în cazul în care autoritățile nu vor lua nici o măsură complementară, iar românii se vor purta și în continuare la fel de neglijent în ceea ce privește respectarea măsurilor de protecție, notează stiripesurse.ro.
Ieri, în România a fost stabilit un nou record negativ referitor la numărul infectărilor cu noul coronavirus. Vorbim despre 3130 de români infectați cu noul coronavirus, 44 de decese și 607 de pacienți internați la Anestezie Terapie Intensivă.
Până ieri, 8 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 145.700 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus - COVID – 19, iar113.112 pacienți au fost declarați vindecați.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.491. Dintre acestea, 607 sunt internate la ATI.