Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Amânarea plății ratelor la bancă, posibilă și anul viitor

Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat că amânarea plății ratelor s-ar putea prelungi și după 1 ianuarie.
Sputnik

BUCUREȘTI, 8 oct - Sputnik. Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat că lucrează cu băncile la mai multe variante prin care amânarea plății ratelor la bancă să fie posibilă și după 1 ianuarie. Printre variante se numără prelungirea programului, până la amânări aplicate punctual, în funcție de situația financiară a clienților. Potrivit datelor oficiale prezentate de ministerul de Finanțe, peste 330.000 de români și-au amânat cu până la 9 luni plata ratelor la bănci de la începutul stării de urgență.

PSD confirmă implicarea lui Cîțu în deprecierea leului

 „Amânarea ratelor pentru clienții băncilor cu până la nouă luni este cel mai generos program din Uniunea Europeană. A fost greu, pentru că înseamnă costuri pentru sistemul bancar, pe care aceștia l-au acceptat în aceste condiții dificile, dar uite că a funcționat”, a spus Cîțu.

El a precizat că sunt peste 330.000 de clienți care au beneficiat de această facilitate și că se caută soluții pentru a prelungi programul având în vedere că economia nu și-a revenit

”Dar repet, acestea sunt scenarii pe care le lucrăm cu sistemul bancar, dar putem să plecăm de la o prelungire, până la variante care sunt mai soft, pe anumite cazuri specifice, unde vedem clar că sunt anumite sectoare unde oamenii nu pot să își revină, rămân în șomaj tehnic, sunt închise datorită deciziilor Guvernului”, a spus Cîțu cu privire la acest subiect.