Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

De ce Navalnîi se joacă cu nemții de-a Noviciok?

Cei care stau în spatele lui Navalnîi încearcă să utilizeze scandalul cu Noviciok pentru a crea tensiuni în interiorul Rusiei.
Sputnik

MOSCOVA, 5 oct – Sputnik, Piotr Akopov. Povestea cu Noviciokul pentru Aleksei Navalnîi apune treptat, mai exact, se încheie prima ei parte. În ciuda tuturor temerilor pesimiștilor, care considerau că Berlinul va fi forțat să utilizeze cazul lui Navalnîi pentru a-și revizui politica pe frontul estic, a devenit clar că "Nord Stream – 2" nu va fi stopat. Anume aceasta a devenit gestul simbolic care a demonstrat o turnură principială în politica europeană. Totodată, scandalul în jurul lui Navalnîi a devenit mai mare - la recentul summit al Uniunii Europene s-a vorbit despre “utilizarea armelor chimice”, iar Rusia a fost îndemnată să ancheteze incidentul, urmând să se revină la următorul summit, peste două săptămâni, la discuțiile despre reacția UE la “atacul flagrant”. Navalnîi a oferit primul său interviu revistei germane Spiegel, în care îl acuză direct pe Vladimir Putin de otrăvirea lui.

Ramzan Kadîrov i-a adresat un mesaj lui Alexei Navalnîi - detalii

Totodată logica acestuia este una beton – dacă a fost otrăvit cu Noviciok, atunci ordinul putea fi dat doar de președinte, pentru că de acest toxin dispun doar serviciile rusești. Desigur, totul este legat cu Noviciok. Nu au fost descoperite  urme ale utilizării acestuia pe teritoriul Rusiei, în schimb, în cel mai straniu mod, urmele toxinului au fost descoperite în analizele din Germania. Nemții nu au oferit rușilor datele de care dispun, însă continuă să ceară clarificarea situației legate de utilizarea Noviciokului. Întrebarea: oare chiar a existat Noviciok? – este considerată proastă și inadecvată. Desigur a fost, voi trebuie doar să recunoașteți acest fapt și să identificați asasinii.

De ce le-ar căuta dacă însăși Navalnîi deja a găsit comandatarul, iar publicul occidental este convins două lună la rând că e o tradiție rusească, otrăvirea de către Kremlin a celor indezirabili. Inclusiv, faptul că acesta este ineficient, însă indică direct asupra comandatarului. Cei care au îndoieli și indică asupra unei stângăcii bizare a sângeroasei Lubianka și a atotputernicului Putin (care ar fi păpușarul lui Trump, precum ni se spune) – cică, de ce au eșuat în cazul lui Skripal, iar apoi s-au compromis și cu Navalnîi? – li se prezintă consecințele grave ale unor astfel de îndoieli. Dacă nu e vorba de Putin, înseamnă că e sfârșitul lumii.

Navalnîi a oferit detalii despre cele întâmplate

“Spiegel: Dar dacă, totuși, nu a fost Putin?

Navalnîi: Dacă nu a fost el, atunci totul ar putea fi mult mai grav. E suficient o cană de Noviciok pentru a otrăvi toți pasagerii unei stații mari de metrou din Berlin. Dacă acces la această substanță îl au nu trei, ci treizeci de persoane, atunci e vorba de o amenințare globală. Ar fi oribil”.

Da, mai bine ar fi să ne relaxăm, avertizează Navalnîi pe nemții speriați, testările lui Noviciok asupra mea nu vor înceta:

„Cuvintele încredebil de clare ale guvernului german, probabil, au o tangență mai mică cu persoana mea. Mai curând, e o conștientizare a direcției periculoase pe care merge Rusia. Dacă Kremlinul participă la astfel de operațiuni, atunci de ce n-ar putea fi otrăvit un politician german, care se opune, spre exemplu Nord Stream – 2?”

În același timp, în interviu Navalnîi nu îndeamnă la stoparea Nord Stream 2, însă acest lucru n-are niciun rost, pentru că Merkel oricum nu-și va schimba poziția, iar în Rusia niște afirmații contrare ar provoca doar o indignare. În schimb, el sfătuiește Berlinul să ia “măsuri împotriva unor răufăcători concreți”, pentru că “atât timp cât elita rusă poate utiliza infrastructura Europei, nu se va schimba nimic. (...) Vor fi afectați, dacă Europa își va închide granițele pentru ei, le va confisca activele și nu le va mai permite să călătorească”.

Aceștia trebuie izolați de Europa ca să ce…? Pentru a agrava conflictul dintre Rusia și Occident, pentru că anume așa se va întâmpla, în perioada în care în Rusia în ultimii ani continuă naționalizarea elitei, proces de care Putin s-a preocupat cu mult până la confruntarea cu Occident din cauza Crimeei. Revenit la Kremlin în 2012, acesta a recurs la ruperea elitei de o dublă loialitate, iar după 2014 acest proces a fost accelerat. Sancțiunile occidentale chiar l-au ajutat, însă acest lucru nu înseamnă că cetățeanul Rusiei trebuie să îndemne statele străine să aplice sancțiuni împotriva propriilor concetățeni.

Navalnîi lucrează cu agenții CIA - declarații de la Kremlin

De fapt, nu sunt niște concetățeni pentru Navalnîi, sunt doar niște asasini! Acesta și în trecut a recurs la procedeul dezumanizării, iar acum spune că "noi luptăm cu niște ticăloși malefici, gata de cele mai oribile crime". "Noi", nu e Navalnîi, ci tot poporul rus, Navalnîi le spune nemților aceleași povești pe care le spun și “martorii prăbușirii lui Putin” în Rusia: “Sistemul luptă pentru propria supraviețuire, iar consecințele le-am resimțit acum, “în capul lui (Putin) s-a schimbat ceva”, “măsurile împotriva unor răufăcători vor fi susținute de 95 la sută din cetățenii ruși”. Adică, Navalnîi livrează nemților și Occidentului aceeași realitate în care de mai mulți ani trăiesc “luptătorii cu regimul” – a mai rămas un pic și Putin va cădea, în special, dacă străinătatea le va da o mână de ajutor.

E clar că acuzațiile în adresa președintelui rus – “Afirmă că în spatele acestei acțiuni se află Putin, alte versiuni nu am”, au provocat o reacție dură în Rusia. Președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, l-a numit pe Navalnîi “un nerușinat și ticălos”, pe care “pe care l-au salvat cu sinceritate toți – de la piloți și medici, până la președinte”. Toată situația legată de otrăvirea lui Navalnîi a fost orchestrată de Occident, “pentru a provoca o tensiune în Rusia și pentru a împiedica apărarea suveranității Belarusului”, a spus Volodin, iar Navalnîi “în mod evident lucrează cu serviciile și structurile de stat din Occident”.

Nu Navalnîi lucrează cu CIA, ci CIA lucrează cu Navalnîi, a specificat Kremlinul. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că specialiștii din CIA lucrează cu Navalnîi și “îi oferă instrucțiuni”, ceea ce nu se întâmplă pentru prima dată. Navalnîi s-a revoltat și a decis să-l acționeze în judecată pe Peskov – cerând ca acesta să prezinte dovezi a colaborării lui cu spionajul american. Însă de ce dovezi e nevoie? Oponenții noștri atlantici își manifestă nu doar un interes sporit față de Navalnîi – această perioadă s-a încheiat după studiile lui în Yale, acum ei mizează direct pe el.

Expert: Cazul lui Navalnîi face de rușine “Noviciok”

Navalnîi nu este un “proiect al CIA”, acesta reprezintă o întreprindere mixtă, fondatorii cărora au devenit forțele pro-occidentale din Rusia ale oligarhatului și elitelor liberale, însă ulterior capitalului social s-au alăturat și „partenerii” occidentali. A căuta cine deține acum pachetul de control al companiei “Navalnîi” e lipsit de orice sens, chiar dacă în perioada aflării acestuia în Germania acțiunile puteau fi redistribuite.

Însă va reveni Navalnîi în Rusia? Da, pentru că trebuie să lupte pentru realizarea misiunii lui. Ce fel de misiune? Schimbarea orânduirii și vectorul de dezvoltare al Rusiei. Iată cum a descris Navalnîi toată situația groaznică din țară:

“Are loc o ciocnire între cei care se pronunță pentru libertate și cei care vor să ne împingă în urmă, în trecut, într-o imitare creștin-ortodoxă a Uniunii Sovietice, decorată cu capitalism și oligarhi”.

Iată cum Navalnîi descrie “liniile de separare în politica din Rusia”:

“O parte a societății repetă discursul lui Putin, potrivit căruia țara noastră trebuie să meargă pe o cale deosebită. E vorba de instaurarea unei soi de monarhii, bazate pe oarecare valori spirituale. Pe cealaltă parte se află oamenii, precum eu, care consideră că toate acestea sunt  o minciună și o ipocrizie, și care sunt convinși că Rusia se poate dezvolta conform unui model european”.

Adică, totul e foarte simplu – există oameni zombați de Putin, care cred într-o direcție deosebită a dezvoltării Rusiei, cu un stat puternic (ceea ce el numește cu dispreț “o imitație a URSS”) și cu o putere care se bazează pe “oarecare” valori spirituale, împărtășite de societate (care sunt inexistente sau de neînțeles pentru Navalnîi).

Expert: Trump nu vrea să se amestece în cazul lui Navalnîi

Pe de altă parte există modelul european pentru acești barbari ruși, care mereu rămân în urmă, iar în alt fragment Navalnîi spune că și-ar dori ca “Rusia să parcurgă calea europeană de dezvoltare”.

Toate sunt vechi precum lumea – pro-occidentalii și slavofilii? Nu, Navalnîi vrea să fie mai presus, el e doar “un luptător cu autoritarismul” și pentru “dreptul de a alege conducătorii”, deziderate pentru realizarea cărora a încercat chiar să “să unească pentru o perioadă taberele liberale și naționaliste”. Ne amintim, desigur de Bolotnaia din 2011, de revanșa pro-occidentală și oligarhică, care s-a ascuns în spatele “democraților” și “naționaliștilor”. Anume atunci a răsărit Navalnîi, anume atunci acest “proiect” a atras atenția unor jucători serioși din afară.

Acum Navalnîi se pronunță împotriva edificării în Rusia a unei orânduiri și puteri suveraniste (nu monarhice, ci independente), împotriva unei ordini bazate pe niște valori morale comune ale întregului popor (adică ortodoxia și toată această “spritualitate” vagă), propunând să se renunțe la propria cale de dezvoltare, în schimbul unei direcții europene, occidentale.

E un program bun, actual, și cel mai important, de masă. O parte a publicului din capitala rusă, care de trei decenii luptă pentru o astfel de agendă și împotriva orice este național, acum așteaptă cu nerăbdare revenirea lui Navalnîi, “salvat ca printr-o minune”. Desigur, va reveni, însă va trebui să dea explicații în privința Noviciokului. Va trebuie să răspundă pentru clevetire în fața judecății, deocamdată, nu celei de apoi.