Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Cum se încurcă Barna și Clotilde explicând imaginile șocante

Deși au fost invitați să își spună punctul de vedere în direct, Clotilde Armand și Dan Barna au preferat să posteze replici pe Facebook - dar iată cum s-au încurcat în date
Sputnik

BUCUREȘTI, 1 oct – Sputnik. Clotilde Armand este principala vizată a fi beneficiara pretinselor ilegalități care rezultă din filmarea de la Biroul Electoral al Sectorului 1. În ciuda repetatelor invitații de a intra în direct pentru a-și spune punctul de vedere, Armand a refuzat.

Noapte cea mai nebună: VIDEO care aruncă alegerile în aer

În schimb, a postat un text insultător pe Facebook: ”Televiziunea unui turnător securist și abonată ani de zile la banii primăriei Capitalei pe vremea când PMB era condusă de fosta lui angajată difuzează imagini false despre membrii USR PLUS care ''sustrag saci cu vorturi''”.

Fake news! – spune Armand, ”acele imagini sunt de la procesul de numărare și persoanele sunt observatori care asistau numărarea”. Inițial, Armand gafase spunând că e vorba de ”renumărare”, dar s-a corectat. Oricum, mai multe comentarii se referă la ”renumărare”, confirmând gafa candidatei.

”Apoi, orice candidat are dreptul să urmărească procesul de votare și numărare al votului pe toată perioada procesului electoral. Așa spune legea”, spune Clotilde Armand.

Aceeași atitudine a avut-o și Dan Barna: nu a vrut să intre în direct, dar a atacat pe Facebook. ”FAKE NEWS! Televiziunile de casă ale PSD difuzează compulsiv din nou știri false despre membrii USR PLUS în încercarea de a-l ajuta pe primarul învins al PSD”.

”De câteva ore rulează imagini banale cu membrii Biroului Electoral de la Sectorul 1 însoțiți de candidați, prezenți acolo ca observatori, dintre care unul este de la USR PLUS, desfășurându-și activitatea firească de finalizare a validării secțiilor și închiderea procesului electoral”, scrie Dan Barna.

Problema este că filmarea – implicit acțiunea - este făcută marți, 29 septembrie, la ora 01.33. Ori, din cele afirmate de PSD, Biroul Electoral ar fi fost închis la ora 01.00. Închis și sigilat, chiar de președintele BES 1, un magistrat!

Ciolacu explodează, cere arestări urgente: Toți la PUȘCĂRIE!

Totuși, și din alte mărturii de la BES; vorbește de prezență la ora… 3 dimineața! Nu luni spre marți, ci marți spre miercuri.

Deci, ceva nu se explică! În plus, din cifrele comunicate publicului, BEC nu pare a fi lucrat atât de mult în acea noapte. Iată datele oficiale:

BEC a centralizat și numărat până luni, la ora 20,00, la Sectorul 1, 93,69% dintre voturi.

A doua zi, marți, 30 septembrie, la ora 9,00, se număraseră 94,93% dintre voturi.

Deci în circa 5 ore de la ora 20.00 la ora 01.00, plus cele 1-2 ore de lucru dimineața s-a numărat circa 1% din total voturi. Ceea e foarte puțin!

Sau, altfel spus, nici pomeneală să fi lucrat atât noaptea, astfel încât respectivii să fi fost în plină acțiunea la 01.33 noaptea. Cel puțin nu au lucrat la datele cunoscute de noi. Poate au lucrat la… corecturi? Ar fi singura explicație. Dar ce fel de ”corecturi”? Și cine a lucrat la ele?

Alegeri locale 2020: Noi rezultate oficiale de la BEC

Ceva nu se leagă.

Candidații se plimbau la 1 jumătate noaptea prin sala cu voturi? „Imagini banale”, cum zice Barna? ”Acele imagini sunt de la procesul de numărare”, cum zice Armand?! La ora aceea cu siguranță NU mai era nicio numărare!

Deci, așteptăm reacții mai bine gândite de la Clotilde și Barna. Deocamdată, par mai mult unele care… se cam încurcă în neadevăruri.

”Într-o țară normală dl Tudorache și dna Firea erau arestați deja. Dar niciodată nu e prea târziu”, scrie Clotilde Armand.

E posibil ca într-o țară normală de tip România acele persoane care apar în filmări să fie deja anchetate. Nu spun arestate. Așa cum s-a petrecut cu curierul care ducea procese verbale. Dar cert este că un candidat care vorbește mereu de arestări… are ceva de ascuns – prin vorbe grele și amenințări.