Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Raport internațional critică profesorii români: colaborează aparent

Un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD – scoate la iveală un fapt contraproductiv: colaborarea dintre profesorii din România este minunată, dar lipsește în mare parte.
Sputnik

BUCUREȘTI, 27 sept – Sputnik. Un raport internațional scoate la iveală gunoiul ascuns cu dibăcie sub preș ani la rând. Este vorba despre lipsa de cooperare între profesori.

Aparent, notează realizatorii raportului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - OECD – profesorii români colaborează între ei, numai că acest lucru stă bine la nivel de formă, dar pe fond mai este mult de lucru.

Documentul se bazează pe datele din studiul TALIS 2018.

Potrivit acestui document, în țări precum Belgia sau Marea Britanie, profesorii care lucrează cu medii dezavantajate sunt mult mai înclinați să apeleze la forme complexe de colaborare, cum ar fi observarea colegilor la clasă și furnizarea de feedback.

Raportul sugerează că lucrul în condiții dificile sprijină o colaborare mai strânsă între profesori.

Potrivit datelor din raportul citat, România se apropie de coada clasamentului când vine vorba despre profesorii de gimnaziu care spun că fac schimb de materiale cu alți profesori din școală, cel puțin o dată pe lună, notează edupedu.ro.

O treime dintre profesorii din România afirmă că fac schimb de materiale cu alți profesori. Valoarea aceasta este comparativă cu procentul valabil pentru Columbia, Turcia, Brazilia sau Rusia.

O colaborare bună și constantă între profesori ar face ca actul didactic să se îmbunătățească, iar elevii sunt ajutați să învețe. Profesorii pot avansa din punct de vedere al profesiei dacă există colaborare între ei.