BUCUREȘTI, 27 sep – Sputnik. Erevan examinează varianta recunoașterii independenței Karabahului de Munte, a declarat prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean, la o ședință extraordinară a parlamentului.
Potrivit lui, această problemă trebuie să fie examinată foarte serios, să fie lansate niște discuții publice.
“Discutăm toate variantele posibile, toate scenariile a evoluției evenimentelor”, a spus premierul.
De asemenea, el a menționat că în prezent în Karabahul de Munte “nu există o situație fixată, aceasta se află în schimbare”.
“Militarii noștri declară că situația este tensionată, însă este devreme să discutăm despre un tablou clare”, a adăugat Pașinean.
Duminică, Ministerul Apărării al Azerbaidjanului a declarat că forțele armate ale Armeniei au atacat localitățile de pe linia de contact din Karabah, provocând victime printre civili. Potrivit Ministerului Apărării al Armeniei, Karabahul “a fost supus unor atacuri aeriene și cu rachete”. Purtătorul de cuvânt al președintelui autoproclamatei Republici Karabahul de Munte, Vagram Pogosean, că focurile de artilerie au vizat localitățile din Karabah, inclusiv capitala regiunii Stepanakert și a îndemnat populația să se ascundă. Autoritățile republicii nerecunoscute au anunțat stare de război și mobilizare generală. Guvernul Armeniei, la rândul său, a anunțat și el stare de război și mobilizare din cauza situației din Karabah.
Baku și Erevan s-au acuzat reciproc de tensionarea situației. Ministerul Apărării al Azerbadjanului afirmă că focul a fost deschis de partea armeană, iar forțele azere au declanșat o operațiune de contraofensivă. Ministerul Apărării al Armeniei declară că regiunea Karabah a fost supusă unor atacuri aeriene și cu rachete din partea Azerbaidjanului.
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a îndemnat Baku și Erevan să înceteze imediat focul și să recurgă la negocieri. Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) a subliniat că acest conflict trebuie să fie soluționat doar pe o cale pașnică, cu implicarea grupului OSCE de la Minsk. Totodată, OTSC a menționat că Armenia nu a solicitat ajutor din partea organizației pentru soluționarea conflictului.