Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Lavrov și Çavuşoğlu au discutat despre situația din Karabah

Miniștri de Externe ai Rusiei și Turciei, Serghei Lavrov și Mevlüt Çavuşoğlu, au discutat despre situația curentă din zona de conflict a Karabahului de Munte.
Sputnik

BUCUREȘTI, 27 sep – Sputnik. Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și omologul său turc, Mevlüt Çavuşoğlu, au făcut un schimb de opinii în legătură cu situația din Karabahul de Munte, subliniind necesitatea încetării cât mai rapidă a focului și stabilizării situației pe linia de contact, se spune în comunicatul diplomației ruse.

“Pe 27 septembrie a avut loc o discuție telefonică între ministrul Afacerilor Interne al Rusiei, Serghei Lavrov, și ministrul Afacerilor Externe al Turciei, Mevlüt Çavuşoğlu, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii asupra situației curente din zona conflictului Karabahului de Munte”, se spune în comunicat.

De asemenea, Lavrov și Çavuşoğlu și-au exprimat condoleanțele față de rudele și persoanele apropiate ale celor decedați în urma acțiunilor militare.

Armenia declară stare de război și mobilizare generală

Duminică, Ministerul Apărării al Azerbaidjanului a declarat că forțele armate ale Armeniei au atacat localitățile de pe linia de contact din Karabah, provocând victime printre civili. Potrivit Ministerului Apărării al Armeniei, Karabahul “a fost supus unor atacuri aeriene și cu rachete”. Purtătorul de cuvânt al președintelui autoproclamatei Republici Karabahul de Munte, Vagram Pogosean, că focurile de artilerie au vizat localitățile din Karabah, inclusiv capitala regiunii Stepanakert și a îndemnat populația să se ascundă. Autorităție republicii nerecunoscute au anunțat stare de război și mobilizare generală. Guvernul Armeniei, la rândul său, a anunțat și el stare de război și mobilizare din cauza situației din Karabah.

Conflictul din Karabah a izbucnit în februarie 1988, când regiunea autonomă Karabahul de Munte și-a anunțat ieșirea din componența Azerbaidjanului. În perioada conflictului militar, între 1992-1994, Azerbaidjan a pierdut controlul asupra Karabahului de Munte și șapte raioane învecinate. Din 1992, sunt purtate negocieri pentru reglementarea pașnică a conflictului în cadrul grupului OSCE de la Minsk, condus de trei copreședinți – Rusia, SUA și Franța. Azerbaidjan insistă asupra păstrării integrității sale teritoriale, Armenia apără interesele republicii nerecunoscute, odată ce Karabahul de Munte nu este parte la negocieri.