Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Alegerile locale 2020 – Cum poate fi fraudat votul

Analistul Cozmin Gușă a prezentat o serie de tehnici de fraudare a votului despre care a spus că se teme că vor fi aplicate la alegerile locale de duminică, 27 septembrie
Sputnik

BUCUREȘTI, 26 sept - Sputnik. Cozmin Gușă a postat pe pagina sa de facebook o analiză intitulată ”Cum se va frauda la locale. apare-n schemă și covidu'!” în care descrie ceea ce crede el că vor fi tehnicile de fraudare a votului la alegerile locale de mâine.

Alegeri locale: părinții intră cu copiii în cabina de vot

1. FLOTANȚII

Gușă spune că acest sistem este la îndemâna primarilor în funcție, ce s-au pregătit din timp cu persoane nou domiciliate prin urbe, și care vor veni mâine să voteze.

2. BĂGATU-N URNĂ

Aici, spune Gușă, tehnica este de a alege din listele de votanți din fiecare secție persoanele plecate în străinătate, acestea fiind comunicate reprezentantului din secția de votare. Acesta își face calculul ca să nu bată la ochi, iar în timpul dimineții de votare introduce pe șest în urnă câteva zeci de buletine ștampilate corespunzător. Apoi, de-a lungul zilei, îi bifează ca fiind prezenți și votați, semnând în locul lor, desigur și cu complicitatea altora din secție (așa mai apar și morții ca fiind votanți efectivi), explică analistul.

Alegeri locale 2020: numărătoarea voturilor

3. COVIDU'

Potrivit lui Gușă, aici avem de a face cu o metodă nouă, specifică pandemiei și ”care se practică în acest an pe seama celor reveniți în țară, fiindu-le înregistrate datele la frontieră, inclusiv telefonul mobil (vorbim despre peste 1 milion de români!)”.

Cum se procedează, potrivit analistului: pentru cei care au plecat din nou, reînregistrați la graniță, se aplică metoda BĂGATU-N URNĂ. Pentru cei rămași, se accesează baza de date și au fost deja contactați telefonic, indicându-li-se cu cine să voteze, în schimbul unor avantaje eventuale. Această metodă este accesibilă celor de la putere care pot avea acces la baza de date centralizată la Guvern, afirmă Cozmin Gușă.

4. MĂNUȘILE NEGRE

În aceeași postare, Gușă prezintă și acest procedeu aplicat la numărătoarea voturilor prin reprezentanții dotați cu mănuși sanitare negre, pe care își vor aplica discret câte o ștampiluță de cauciuc cu VOTAT.

”Când vor număra, vor anula buletinele contracandidatului periculos, prin aplicarea încă a unei ștampile oriunde pe buletin, acesta apărând apoi va fiind VOT ANULAT”, mai spune analistul.

Dar Gușă atrage atenția că vor mai fi destule alte metode, izvorâte din disperarea celor ce au putere și vor să câștige cu orice preț, totul bazat pe faptul că în România nimeni n-a pățit nimic atunci când a fraudat alegerile.