Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Viktor Orban critică propunerile CE privind migrația

Premierul Ungariei Viktor Orban a criticat astăzi propunerile Comisiei Europene privind reforma sistemului de migrație, alături de liderii Poloniei și Cehiei.
Sputnik

BUCUREȘTI, 24 sept - Sputnik. Grupul de la Vişegrad a criticat astăzi propunerea de reformă a sistemului de azil prezentată ieri e Comisia Europeană. Astfel, premierul de la Budapesta, Viktor Orban, consideră că propunerea Comisiei Europene nu constituie ''un progres major''.

Viktor Orban: Liberalismul distruge principiile naționale și creștine

''Abordarea de bază este totuşi neschimbată, nu există un progres major'', a spus Orban, după o întrevedere cu preşedinta Comisiei Europene alături de premierii Poloniei și Cehiei. Orban nu a cedat și a spus că poziţia Budapestei rămâne aceeași, de ''stopare a imigraţiei''.

După ce țările din grupul de la Vişegrad (Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia), au refuzat cotele obligatorii de migranţi, așa cum era prevăzut de planul anterior al Uniunii Europene, ele s-au arătat sceptice și cu privire la noile propuneri ale Comisiei Europene.

Comisia Europeană a lansat ieri ideea unui nou ''Pact european privind migraţia şi azilul'' care prevede că ţările care nu doresc să preia solicitanţi de azil vor trebui să participe la repatrierea celor ale căror cereri de azi sunt respinse sau să-şi aducă alte contribuţii, cum ar fi de exemplu participarea la construcţia unor tabere de refugiaţi.

Viktor Orban a spus astăzi într-o conferinţă de presă comună cu omologii lui polonez şi ceh, că din păcate Comisie are aceeaşi abordare și își dorește ''gestionarea migraţiei şi nu stoparea migranţilor''.

Și premierul polonez Mateusz Morawiecki a insistat pe aceeași idee:

''Noi (Grupul de la Vişegrad) ne păstrăm poziţia insistând pe un control al frontierelor cât mai riguros şi eficace posibil. Astăzi ne-am prezentat poziţiile iniţiale asupra propunerilor actuale. Suntem deschişi pentru a susţine diverse formule, dar nu ne vom abandona principiile'', a spus el în aceeași conferință de presă.

Cât despre premierul ceh Andrej Babis, acesta a respins propunerile Comisiei privind migraţia încă dinainte de a se întâlni cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

''Am o mare problemă cu aceasta'', a declarat prim-ministru ceh, referindu-se la ''Pactul european cu privire la migraţie şi azil''. El a precizat că la prima vedere, Comisia Europeană se pare că ”nu a înţeles încă faptul că pentru a opri migraţia ilegală noi trebuie să oprim migranţii ilegali atunci când sosesc pe pământ european”.

Babis a respins din start propunerea potrivit căreia ţările care nu vor accepta să primească migranţi trebuie să le asigure repatrierea.

''Este practic fără sens, căci dacă nu acceptăm migranţi, noi nu-i putem nici repatria'', a mai declarat Babis.