Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Peskov: Rusia încearcă să obțină date de la OPCW în cazul lui Navalnîi

Rusia a solicitat informații de la OPCW în privința cazului lui Navalnîi, însă aceștia o redirecționează spre Berlin, iar Berlinul spre OPCW, a declarat Peskov.
Sputnik

BUCUREȘTI, 18 sep – Sputnik. Rusia încearcă să obțină din partea Organizației pentru Combaterea Armelor Chimice (OPCW) date legate de concluziile despre așa-numita “otrăvire” a activistului Aleksei Navalnîi, însă deocamdată nu a primit niciun răspuns: secretariatul tehnic redirecționează spre nemți, iar Berlinul spre OPCW, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Reacția Moscovei la ideea UE de a numi sancțiunile “Navalnîi”

“Rusia continua să întreprindă astfel de tentative. Și, de facto, situația este următoare: secretariatul OPCW ne spune: nu știm nimic, adresați-vă nemților. Nemții ne spun: nu știm nimic, adresați-vă OPCW. Cu regret, lucrurile stau anume așa în toată această poveste. Continuă să discutăm cu colegii noștri din secretariatul tehnic și din Berlin”, a declarat oficialul rus jurnaliștilor.

Peskov a menționat că de la bun început nu a fost exclusă versiunea otrăvirii, însă această versiune nu a fost confirmată de probe.

“Faptul otrăvirii presupune identificarea în sânge a substanțelor toxice. La Omsk și în laboratoarele din Moscova nu au fost identificate substanțe toxice în sângele pacientului”, a adăugat acesta.

“Desigur, suntem îngrijorați în legătură cu acea informație pe care o difuzează colegii noștri din Berlin. Ei spun că analizele indică asupra unei otrăviri. La o astfel de concluzie au ajuns laboratoarele din Franța, Suedia, precum și cele din OPCW, care au venit la bolnav și au prelevat probe. Din păcate, nu avem o astfel de posibilitate – fie pentru că nu vor colegii noștri berlinezi, fie pentru că nu vrea chiar bolnavul. Toate aceste lucruri ridică niște semne de întrebare. Deocamdată, nu putem răspunde la aceste întrebări. Însă acest lucru îngreunează tentativele noastre de a afla ce s-a întâmplat”, a spus Peskov.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova