BUCUREȘTI, 18 sep – Sputnik. Sistemele de apărare antirachetă, amplasate în prezent în România și care se amplasează în Polonia, pot fi utilizate nu doar în scopuri defensive, dar și ofensive, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, într-un interviu oferit RIA Novosti.
“Există multe tendințe îngrijorătoare, inclusiv unul din factorii destabilizatori este, desigur, retragerea SUA din INF și deja se declară oficial intenția de a amplasa astfel de rachete nu doar în Asia, dar, se pare, și în Europa. Cel puțin, sistemele antirachetă, care sunt amplasate acum în România și se amplasează în Polonia, pot fi utilizate nu doar în scopuri defensive, dar și ofensive, pentru că din aceleași lansatoare pot fi lansate rachetele de croazieră, fapt interzis în INF. Acum tratatul nu mai există și americanii au mâinile dezlegate”, a spus ministrul rus.
Denunțarea tratatului cu privire la forțele nucleare intermediare, unul din pilonii sistemului global al stabilității stratetice, a avut loc după decizia SUA din august 2019 de retragerea din document, sub pretextul unor încălcări admise de Rusia. Moscova a respins aceste acuzații. China nu era parte a tratatului INF, fapt care a servit drept un argument suplimentare pentru denunțarea înțelegerii.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova